Companii

AmCham România: România are un decalaj uriaş în ceea ce priveşte screening-ul medical în comparaţie cu nivelul UE şi o problemă este legată de lipsa personalului medical

AmCham România: România are un decalaj uriaş în ceea...

Autor: Roxana Rosu

22.11.2022, 15:12 96

Camera de Comerţ Româno-Americană (AmCham România) propune o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate, inclusiv pentru optimizarea costurilor precum şi opţiuni de finanţare, subliniind că investiţiile în sănătate trebuie să fie o prioritate pe agenda oricărui Guvern.

Măsurile propuse au fost incluse în raportul „Sănătatea ca investiţie pe termen lung”, realizat pentru AmCham Romania de IQVIA.

“Sănătatea ca investiţie” este de mult timp pe agenda priorităţilor AmCham Romania şi am folosit fiecare ocazie pentru a promova beneficiile unei astfel de paradigme pentru fiecare cetăţean, pentru comunităţii şi pentru societate în ansamblu. Avem încredere că raportul pe care îl lansăm azi va fi un instrument valoros pentru decidenţi în demersul lor de a evalua starea de fapt a sistemului de sănătate din România în comparaţie cu statele membre UE. Folosim această ocazie pentru a reitera apelul nostru pentru măsuri coerente şi sustenabile, pentru folosirea tehnologiei şi finanţării disponibile pentru a îmbunătăţii sistemul pe care pacienţii români au nevoie să se bazeze pentru sănătatea lor, şi chiar pentru viaţa lor, a declarat  Roberto Musneci, Preşedinte al grupului de lucru  AmCham dedicat sistemului de sănătate.

Analiza identifică trei tipuri majore de măsuri pe care AmCham le recomandă pentru abordarea principalelor probleme şi ineficienţe  din parcursul pacientului şi pot debloca factori critici din domeniul sănătăţii.

În primul rând, raportul propune o serie de politici de eficientizare, între care investiţii  în Prevenţie şi Screening, stabilizarea dinamicii forţei de Muncă şi focusarea pe rezultate, prin trecerea la modele de plată care recompensează rezultatele la asistenţa medicală bazată pe valoare, contribuind la îmbunătăţirea aderenţei pacienţilor.

Potrivit AmCham, România are în prezent un decalaj uriaş în ceea ce priveşte screening-ul în comparaţie cu nivelul UE, cauza fiind lipsa unui program de screening la nivel naţional. Decalajul poate fi redus prin optimizarea capacităţii de a gestiona şi implementa programele de screening existente, prin dezvoltarea de noi programe pentru a asigura teste de diagnosticare adecvate, şi prin acordarea de stimulente pentru performanţa de screening şi măsurarea rezultatului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO