Companii

Ana Cornea, Denis Suceava: Avem 20 de magazine stradale, jumătate din total. Dacă te ocupi de business, el va funcţiona indiferent în ce fel de spaţiu eşti

antreprenori locali

Ana Cornea, fondator şi acţionar al producătorului de încălţăminte Denis din Suceava: Expansiunea în sistem de franciză în România ar putea fi o opţiune, dar nu am analizat-o suficient încă

Ana Cornea, fondator şi acţionar al producătorului de încălţăminte Denis din Suceava: Expansiunea în sistem de franciză în România ar putea fi o opţiune, dar nu am analizat-o suficient încă

Autor: Cristina Roşca

31.05.2019, 18:30 1127

Producătorul de încălţăminte Denis din Suceava, care deţine şi operaţiuni de retail sub brandul Anna Cori, realizează în cele două fabrici proprii între 1.500 şi 2.000 de perechi de pantofi pe zi.

„Avem două fabrici la Suceava unde producem şi încălţăminte pentru femei, şi pentru bărbaţi, dar şi genţi. Doar în producţie lu­crează 500 de salariaţi“, spune Ana Cornea, cea care alături de soţul său a pus bazele businessului.

Producătorul Denis a fost înfiinţat acum circa două decenii, însă la început lucra doar cu distribuitori, care vindeau apoi produsele în magazine partenere. Compania este deţinută de familia Cornea, care a pornit la drum cu un atelier cu zece angajaţi. A construit totul de la zero, şi atelierul, şi apoi şi fabricile de pantofi şi genţi şi reţeaua de magazine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO