Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă demararea unei campanii de conştientizare şi sprijin dedicată entităţilor din România care fac parte din grupuri de întreprinderi multinaţionale, în vederea respectării obligaţiilor de raportare fiscală internaţională pentru anul fiscal 2024.
Autoritatea fiscală încurajează conformarea voluntară a companiilor care se încadrează în cerinţele privind depunerea Raportului pentru fiecare ţară în parte R404 (Country-by-Country Report – CbCR), document obligatoriu pentru grupurile multinaţionale cu venituri consolidate de peste 750 de milioane de euro în anul fiscal precedent.
ANAF le reaminteşte entităţilor constitutive din România obligaţia depunerii Notificării R405, prin care companiile trebuie să declare calitatea entităţii în cadrul grupului multinaţional, precum şi identitatea şi rezidenţa fiscală a entităţii raportoare. Notificarea trebuie transmisă până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare, dar nu mai târziu decât termenul de depunere a declaraţiei anuale privind impozitul pe profit.
Depunerea R405 este obligatorie pentru toate entităţile din România implicate într-un grup multinaţional care se califică pentru depunerea Raportului R404, fie că este vorba despre societatea-mamă, societatea-mamă surogat, o entitate desemnată pentru raportare sau o altă entitate constitutivă.
Totodată, ANAF încurajează entităţile raportoare desemnate să pregătească şi să depună Raportul R404 pentru anul fiscal 2024 în termen de 12 luni de la încheierea exerciţiului financiar al grupului, inclusiv în cazul contribuabililor care au un an fiscal diferit de anul calendaristic.
Instituţia subliniază că atât R404, cât şi R405 reprezintă instrumente esenţiale pentru consolidarea transparenţei fiscale globale şi pentru combaterea practicilor de erodare a bazei impozabile şi transfer al profiturilor, în concordanţă cu standardele OCDE (Acţiunea 13 BEPS) şi legislaţia românească. Prin conformare voluntară, companiile pot evita sancţiuni administrative şi eventuale controale suplimentare.
Pentru a facilita procesul, ANAF pune la dispoziţia contribuabililor formularele, programele de asistenţă şi ghidurile necesare pentru completarea raportărilor, atât în limba română, cât şi în limba engleză, disponibile pe site-ul instituţiei, la secţiunile dedicate asistenţei contribuabililor şi schimbului automat de informaţii.
Citiţi comunicatul integral AICI