Companii

Analiză KPMG: Noi cerinţe legislative privind remunerarea conducătorilor companiilor listate

Analiză KPMG: Noi cerinţe legislative privind...

Autor: Roxana Rosu

19.06.2019, 10:14 324

Pe data de 10 iunie 2019, România ar fi trebuit să transpună Directiva Europeană 828/2017 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă, însă documentul este încă în dezbatere publică. Directiva aduce prevederi noi privind implicarea acţionarilor în legătură cu remuneraţiile acordate conducătorilor societăţilor în care investesc şi cerinţe noi privind punerea la dispoziţia publicului a unui set detaliat de informaţii privind sumele acordate acestor persoane.

Directiva îşi propune, pe de o parte, să crească gradul de implicare al acţionarilor privind remunerarea conducătorilor, prin votarea Politicii de Remunerare aplicabilă acestora şi a Raportului de Remunerare care atestă modul în care Politica a fost aplicată. Pe de altă parte, Directiva îşi propune să crească gradul de transparenţă privind sumele primite de aceste persoane, prin furnizarea unui cadru legislativ care să oblige companiile să pună la dispoziţia publicului sumele exacte primite de conducătorii societăţilor listate la bursă.

În acest context, KPMG România a lansat analiza privind Noile cerinţe legislastive privind remunerarea conducătorilor companiilor listate.

Acesta cuprinde o descriere detaliată a acestor noi cerinţe legislative ce derivă din implementarea directivei în legislaţia naţională a României, un sumar privind cadrul legislativ naţional şi european, dar şi o analiză a gradului actual de transparenţă privind remuneraţia persoanelor care intră în sfera de aplicare a Directivei (ce tip de informaţii pun la dispoziţia publicului companiile, gradul de comparabilitate şi modalitatea de prezentare a acestor informaţii), precum şi în ce măsură politicile şi practicile curente de remunerare a conducătorilor sunt conforme cu noile prevederi introduse de Directivă.

"În prezent, companiile pun la dispoziţia publicului un nivel scăzut de informaţii. Din cele 16 companii analizate, nu există nicio companie care să respecte în totalitate cerinţele Directivei privind Politica de Remunerare. În ceea ce priveşte Raportul de Remunerare, chiar dacă unele companii nu pregătesc un Raport de Remunerare formal, acestea respectă unele dintre cerinţele Directivei privind publicarea informaţiilor privind remuneraţia obţinută de Conducători. Există chiar două companii ale căror Rapoarte de Remunerare respectă în totalitate cerinţele Directivei", explică Mădălina Racoviţan, Partener Consultanţă Fiscală şi Head of People Services, KPMG în România.

Guvernanţa corporativă a companiilor din Uniunea Europeana reprezintă o arie de interes pentru Comisia Europeană şi, de aceea, Directiva are scopul de a asigura un cadru legislativ consolidat, uniformizat la

nivelul Uniunii, ceea ce ar determina o creşterea a sustenabilităţii pe termen lung a companiilor europene, o monitorizare mai eficientă, o transparenţă crescută privind procesele decizionale, o implicare mai activă a acţionarilor şi o descurajare a practicilor şi deciziilor care să genereze o sporire artificială a veniturilor pe termen scurt.

Astfel, modul de remunerare a conducătorilor companiilor listate şi alinierea intereselor acestora (prin remuneraţia primită) la interesele acţionarilor, precum şi transparentizarea acestor informaţii către piaţă reprezintă aspecte cheie în noile reglementări.

“Analiza noastră îşi propune să reprezinte un ghid util şi de referinţă pentru cei interesaţi de nivelul de transparenţă al companiilor listate la BVB, precum şi pentru companiile listate sau care intenţionează să se listeze în vederea identificării acelor aspecte ce trebuie avute în vedere cu privire la remuneraţia conducătorilor", mai adaugă Racoviţan.

Racoviţan concluzionează: "După intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, ne asteptăm la o perioadă în care companiile listate la BVB să se conformeze noilor cerinţe. Deşi noua Directivă vine cu cerinţe mai stricte de conformitate, cu sarcini administrative adiţionale care implică costuri şi resurse suplimentare alocate de către companiile listate, Directiva urmăreşte să ofere un cadru juridic coerent la nivelul Uniunii Europene, care încurajează dialogul între toate părţile interesate, asigură sustenabilitatea pe termen lung a companiilor europene şi determină o mai bună monitorizare şi practici uniforme în statele membre ale Uniunii Europene".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO