Companii

Analiză REI: Piaţa de consultanţă a companiilor specializate în atragerea de fonduri nerambursabile a depăşit 50 mil. euro Afacerile primilor 5 jucători au crescut în medie cu 60% în 2020, la 7,5 mil.euro

Analiză REI: Piaţa de consultanţă a companiilor...

Autor: Roxana Rosu

17.06.2021, 11:01 689

Cele mai mari cinci companii şi grupuri de companii specializate în servicii de consultanţă pentru atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat au înregistrat o creştere accelerată a performanţei financiare pe parcursul anului trecut, cu majorări şi de peste 190% ale afacerilor, în special datorită creşterii solicitărilor pentru fonduri nerambursabile, arată o analiză a REI Finance Advisors, una dintre cele mai dinamice companii de profil din România. 

Potrivit datelor publicate la Ministerul Finanţelor, valoarea totală a afacerilor pentru cele mai mai mari cinci companii de profil, al căror rulaj a depăşit 500.000 de euro în 2020, s-a ridicat la peste 7,5 milioane de euro, în creştere cu peste 60%, faţă de circa 4,6 milioane euro în 2019.

„Piaţa serviciilor de consultanţă specializate în atragerea de fonduri nerambursabile pentru companiile cu activitate în România a crescut într-un ritm susţinut în ultimii ani, ca urmare a evoluţiei pozitive şi încrederii tot mai mari a companiilor în opţiunile alternative de finanţare oferite de UE sau de Stat. Din datele noastre, în prezent vorbim despre circa 200 de companii care oferă servicii de consultanţă dedicate pentru accesarea fondurilor nerambursabile, cu un rulaj estimat la circa 50 milioane euro, şi cu un potenţial de dublare în următorii ani. 2021 va fi un an de tranziţie între cele două perioade programatice 2014-2020 şi 2021-2027, dar care va fi operaţional abia de anul viitor. Ne aşteptăm ca anul 2023 să fie unul foarte bun întrucât se vor implementa marea majoritate a proiectelor depuse anul acesta prin intermediul HG 807/2014, asta deoarece se vor construi halele şi vom începe să primim rambursările pe aceste proiecte, cât şi primele rambursări pe ce proiecte se vor depune la final de 2021- început de 2022, prin fonduri europene”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

REI Finance Advisors şi REI International Consulting, cele două companii care fac parte REI Grup, au înregistrat anul trecut afaceri cumulate de peste 1,4 milioane euro şi un profit de aproximativ 1 milion de euro, urcând pe locul 2 în clasamentul celor mai mari companii de profil, potrivit unui comunicat al companiei.

Şi la capitolul profitabilitate, companiile din top 5 avut evoluţii pozitive pe parcursul anului trecut, în ciuda unei perioade mai dificile, pe fondul pandemiei, marjele de profit fiind cuprinse între 3% şi 56%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO