♦ Dincolo de brandurile locale care operează în acest sistem, există şi grupuri internaţionale care îl folosesc, fie pe plan autohton, fie la nivel mondial ♦ Cel mai recent exemplu este cel al Avon, companie activă pe piaţa cosmeticelor, care a deschis primele magazine în România, iar acestea sunt în franciză.
Piaţa de francize din România a depăşit astăzi 500 de concepte, însă în timp ce unele businessuri sunt la început şi abia pornesc să se dezvolte în acest sistem, altele au ajuns la zeci sau sute de unităţi operate de parteneri. Este cazul unor companii precum 5 to go (cafenele), Simigeria Petru (simigerii/ covrigării), Logiscool (educaţie) şi Folder (papetărie).
„Este un sistem care îţi permite să creşti foarte repede“, spune Dana Bănică, partener masterfrancizat al Logiscool România, companie care oferă cursuri de programare şi robotică pentru copii şi adolescenţi.
Primul centru Logiscool din România a fost deschis în 2018, iar astăzi businessul local operează peste 50 de astfel de unităţi, din care 49 în franciză. Însă, sunt peste 60 de locuri în care sunt ţinute cursurile fizic, aici fiind incluse şi colaborările cu şcolile de stat. Lor li se adaugă divizia online.
Unele businessuri aleg modelul de franciză încă de la început, în timp ce altele mizează pe o dezvoltare proprie iniţial, pentru ca apoi să găsească partenerii potriviţi.
Un deceniu de dezvoltare în franciză
Reţeaua de cafenele 5 to go a pornit la drum acum circa un deceniu şi încă de la început a ales să meargă pe modelul de franciză, fapt ce i-a permis ca la finalul lui 2023 să depăşească pragul de 500 de unităţi.
„Am ales modelul de franciză deoarece ne permite o expansiune rapidă, controlată şi eficientă, în timp ce oferim partenerilor locali oportunitatea de a beneficia de un brand puternic şi de resursele noastre extinse. În plus, implicarea antreprenorilor în managementul unităţilor în primele luni asigură succesul la nivel local, contribuind la dezvoltarea armonioasă a reţelei“, spune Radu Savopol, cofondatorul 5 to go.
Radu Zaharia, director de dezvoltare francize la Simigeria Petru, spune la rândul său că este mult mai profitabil să preiei o afacere deja construită şi să o operezi în franciză decât să începi de la zero.
„Beneficiezi de stabilitatea reţetelor, de furnizorii de materii prime. Plus că ai oricând la dispoziţie pe cineva cu care să discuţi despre eventualele probleme, ai pe cineva cu care să te sfătuieşti sau care să îţi atragă atenţia când greşeşti. Nu în ultimul rând, ai produse deja modelate şi ai un model de business verificat.“
Compania operează astăzi 68 de covrigării/ simigerii, dintre care 13 în franciză.
Pe scena internaţională
Dincolo de brandurile autohtone care operează în acest sistem, există şi grupuri internaţionale care îl folosesc, fie local, fie la nivel global.
Spre exemplu, grupul german Metro a lansat acum mai bine de un deceniu LaDoiPaşi, o reţea de magazine tradiţionale, dezvoltate de antreprenori şi operate în sistem de franciză de aceştia. Şi operatorul telecom Vodafone are magazine administrate de parteneri în acelaşi sistem de franciză. Iar cel mai recent exemplu este cel al Avon, companie activă pe piaţa de cosmetice, care a inaugurat recent primele unităţi fizice în România, iar acestea sunt în franciză.
La sfârşitul anului 2023, Avon avea doar 71 de magazine în sistem de franciză în Turcia.
„Astăzi, cu două în România, două în Marea Britanie, unul în Africa de Sud şi 75 în Turcia, avem un total de 80 de francize. Prima noastră deschidere a avut loc în T4 din 2019, în Turcia“, spune Roxana Popescu, general manager Avon România şi Moldova
Există două modele de magazine Avon. Primul, care se pretează pentru un spaţiu stradal sau în mall, măsoară 30-50 mp, iar investiţia este cuprinsă între 60.000 şi 70.000 de euro plus TVA. Al doilea model e de insulă comercială de 10-15 mp, iar investiţia se ridică la 30.000-40.000 de euro plus TVA.
„Deschiderea primelor unităţi de brand în ţara noastră reprezintă pentru noi un pas către nivelul următor în direcţia extinderii prezenţei noastre pe piaţă. Intrarea în retailul clasic nu înseamnă o schimbare a modelului nostru de afaceri, ci mai degrabă o extindere a modului în care ne adresăm nevoilor consumatorilor noştri.“
Compania va continua aşadar să opereze şi în online, şi prin reprezentanţi, dincolo de magazinele fizice.
În ambele direcţii
Astfel, atât brandurile româneşti, cât şi cele străine se dezvoltă local în sistem de franciză, e vorba de companii din domenii variate, de la retail la servicii şi de la ospitalitate la telecom.
„Franciza ne permite să ne dezvoltăm businessul şi este o soluţie câştigătoare pentru că partenerii noştri cunosc îndeaproape zona unde sunt amplasaţi cu magazinele. Mai mult, ei sunt implicaţi constant în managementul unităţilor“, spune Oscar Iglesias, fondatorul Folder, o companie activă în zona de papetării. Brandul spaniol a testat acest model acasă iniţial, iar mai recent şi în România, unde firma a intrat iniţial direct.
Dar şi companiile autohtone au planuri să replice modelul de acasă dincolo de graniţă, iar 5 to go e un exemplu.
„Pe lângă consolidarea prezenţei noastre în marile oraşe din România, ambiţia noastră este să devenim un lanţ de cafenele cu o prezenţă regională puternică. Planul nostru de extindere internaţională include pieţe strategice din Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova şi Slovacia, regiuni în care conceptul 5 to go poate aduce un impact semnificativ“, conchide Radu Savopol.
Franchwise va organiza pe 15 şi 16 octombrie, la hotelul Radisson Blu din Bucureşti, evenimentul Franchwise Summit, care va aduce laolaltă antreprenori şi consultanţi români şi internaţionali. Branduri precum 5 to go, Logiscool, Folder sau Simigeria Petru vor fi prezente la eveniment.
Concepte care au pariat pe franciză
Companie: 5 to go
► Domeniu: cafenele
► Număr de unităţi în 2023: 510
► Număr de unităţi în 2018: 90
► Câte dintre unităţile din 2023 sunt în franciză: 95%
► Câte dintre unităţile din 2018 erau în franciză: 95%
► Ce presupune franciza: în 2023, costul mediu pentru deschiderea unei unităţi amenajate a fost de aproximativ 22.000 de euro (TVA inclusă). Spaţiul ideal este de aproximativ 25 mp, iar locaţiile sunt viabile în oraşe de dimensiuni mici, medii şi mari. Este necesară implicarea activă a antreprenorului, care în primele 6 luni ar trebui să dedice peste 75% din timp gestionării unităţii.
► Planuri pentru următorii 3-5 ani: „Până în 2028, ne propunem să atingem pragul de 1.000 de unităţi la nivel naţional şi să consolidăm prezenţa în oraşele mari, cu un minimum de 10 oraşe care să includă flagship-uri 5 to go. Planul nostru vizează expansiunea în mod strategic în oraşele cheie pentru a creşte vizibilitatea şi prezenţa brandului“.
► Vânzări totale în 2023: 42 mil. euro la nivel de reţea.
Companie: Logiscool
► Domeniu: educaţie
► Număr de unităţi în 2023: peste 50 de francize şi 60 de locaţii în care se ţin cursurile fizic (unele sunt spaţii în parteneriat cu şcolile publice), plus divizia de cursuri online.
► Număr de unităţi în 2018: 1 în februarie plus alte 5 în septembrie
► Câte dintre unităţile din 2023 sunt în franciză: toate în afară de una
► Câte dintre unităţile din 2018 erau în franciză: toate în afară de una
► Ce presupune franciza: investiţia variază între 35.000 şi 50.000 de euro
► Planuri pentru următorii 3-5 ani: „Ne propunem să ajungem în mai multe oraşe mici prin colaborările pe care le facem“, spune Dana Bănică, partener masterfrancizat al Logiscool România.
► Vânzări totale în 2023: 6 mil. euro (30 mil. lei) la nivel de reţea.
Companie: Simigeria Petru
► Domeniu: covrigării/ simigerii
► Număr de unităţi în 2023: 68
► Număr de unităţi în 2018: 31 dintre care 19 în Iaşi
► Câte dintre unităţile din 2023 sunt în franciză: 13
► Câte dintre unităţile din 2018 erau în franciză: a existat un alt sistem anterior faţă de cel actual de franciză, astfel că partenerii puteau vinde multe alte produse, nu doar cele ale Petru. Din foştii parteneri mai sunt acum francizaţi cei din Piatra-Neamţ, Târgu-Neamţ şi Moineşti.
► Ce presupune franciza: financiar - minimum 100.000 de euro Ă un buget de rulat pentru cel puţin prima lună, spaţiu – un spaţiu central, cu vad comercial, în zonă pietonală, de minimum 50 mp, cu vitrină de 4-5 m, timp - minimum 6 luni în care francizatul să fie prezent în locaţie ca să înteleagă cum functionează afacerea; disponibilitate de deplasare – pentru a merge în Iaşi pentru instruirea iniţială, care durează două săptămâni; responsabilate – respectarea proceselor şi a procedurilor puse la dispoziţie.
► Planuri pentru următorii 3-5 ani: 200 de francize
► Vânzări totale în 2023: 23 mil. euro (113 mil. lei), fără TVA, vânzări la vitrină plus delivery în punctele proprii şi în francize.
Companie: Folder
► Domeniu: papetării
► Număr de unităţi în 2023: 6 în România şi 153 în Spania
► Număr de unităţi în 2018: două în România şi 139 în Spania
► Câte dintre unităţile din 2023 sunt în franciză: zero în România (dar în 2024 a ajuns la două) şi 130 în Spania
► Câte dintre unităţile din 2018 erau în franciză: zero în România şi 120 în Spania
► Ce presupune franciza: pentru un magazin de circa 60 mp e necesară o investiţie de aproximativ 70.000 de euro, din care 8.000 de euro reprezintă taxa de franciză, iar diferenţa e dată de mobilă, stocuri, sistem informatic etc.
► Planuri pentru următorii 3-5 ani: „În următorii trei ani vrem să deschidem 15 magazine, iar dacă luăm orizontul de cinci ani, atunci ţinta e de 25 de unităţi“, afirmă Oscar Iglesias, fondatorul Folder.
► Vânzări totale în 2023: 100 mil. euro în Spania şi 1 mil. euro în România (dar două dintre magazine au fost deschise pe final de an).