Companii

Analiză ZF. Ce legume sunt iarna pe rafturile marilor retaileri de lângă Matca, unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară

Analiză ZF. Ce legume sunt iarna pe rafturile marilor...

Autor: Florentina Niţu

14.02.2022, 19:00 138

Comuna Matca din judeţul Galaţi are circa 12.000 de locuitori, din care aproape o treime cultivă legume, acolo fiind şi unul din cele mai mari bazine de legume produse în solarii din ţară Ziarul Financiar a întrebat marile reţele care au magazine în Galaţi, la 50 de km de Matca, ce legume au în magazin provenite de la Matca într-un context în care „creşterea semnificativă a preţurilor la legume“ a fost amintită de BNR în rapoartele privind inflaţia. Scurtarea lanţurilor de aprovizionare devine astfel o preocupare majoră Profi are ceapă verde, pătrunjel, salată verde, iar Carrefour are ciuperci, mărar, pătrunjel, ridichi, ceapă verde, salată verde.

Majoritatea legumelor din Matca se vând în piaţa angro din localitate, iar, vara şi toamna, castra­veţii de tip cornichon, în cantităţi însemnate, dar şi roşii, ardei, vinete şi varză, în cantităţi mai mici, sunt exportate, potrivit producătorilor.

Marii retaileri spun că nu au de unde să se aprovizioneze cu legume, mai ales iarna, în timp ce producătorii din Matca spun că în prezent vând în piaţă din producţia în solarii şi din depozite ridichi, salată verde, ceapă verde, ceapă uscată şi cartofi. Astfel, ZF a trimis o întrebare simplă către şase comercianţi care au magazine în Galaţi – Lidl, Kaufland, Carrefour, Profi, Penny şi Auchan. „Ce fel de legume se găsesc azi (08.02.2022) în magazinele dumneavoastră din Galaţi cu provenienţa Matca?“, având în vedere că Matca este un bazin legumicol important din ţară. Reprezentanţii Lidl nu au dorit să dea curs solicitării, iar reprezentanţii Auchan nu au răspuns până la închiderea ediţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO