♦ Fondurile de private equity investesc pe termen limitat, de regulă 4-5 ani, scopul fiind acela de a-şi multiplica banii ♦ Astfel, ele caută cele mai interesante şi efervescente domenii dintr-o economie, cele care pot creşte cel mai rapid şi pot oferi cele mai bune randamente.
Fondul de private equity Booster Capital a anunţat zilele trecute că a achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni în Servicii Publice SA, unul dintre principalii jucători din piaţa de distribuţie de produse veterinare din România, marcând exitul fondatorilor Aurelian şi Liliana Ghişa din acţionariat. În urma tranzacţiei, Ioana Ghişa, reprezentanta celei de-a doua generaţii, rămâne acţionar şi director general al companiei, în timp ce fondatorii vor avea roluri non-executive. Servicii Publice SA activează de peste 30 de ani pe piaţa locală şi furnizează produse şi soluţii pentru sectorul animalelor de fermă şi al animalelor de companie, deservind mii de ferme şi clinici veterinare.
ZF a mai scris recent că animalele de companie au ajuns unul dintre cele mai fierbinţi sectoare din economie, astfel că sute de milioane de euro merg către noi fabrici de hrană, iar clinicile şi spitalele pentru câini şi pisici sunt ţinte de M&A. Nici distribuitorii nu sunt ocoliţi de tranzacţii. Ce urmează? Moda sau asigurările pentru prieteni necuvântători?