Companii

Analiză ZF. Chirurgia robotică, doar un vis în spitalele de stat din România. Ministerul Sănătăţii nu ştie câţi roboţi Da Vinci sunt în spitale: Din 2013 nu mai finanţăm programul de chirurgie robotică, s-a luat decizia ca fiecare unitate să finanţeze din fonduri proprii intervenţiile de chirurgie robotică

În august 2020, la spitalul Sanador din Capitală aveau loc primele intervenţii de chirurgie generală realizate cu ajutorul sistemului Da Vinci XI.

În august 2020, la spitalul Sanador din Capitală aveau loc primele intervenţii de chirurgie generală realizate cu ajutorul sistemului Da Vinci XI.

Autor: Mirabela Tiron

28.02.2022, 18:20 299

Chirurgia robotică Da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanţă, fiind aşezat la o consolă amplasată în sala de operaţii. Sistemul computerizat transformă mişcarea mâinilor în impulsuri transmise braţelor robotice cu o mare acurateţe.

Ministerul Sănătăţii nu mai finanţează din 2013 trata­mentul chirurgical prin chirurgie minim invazivă asistată robotic, după ce în 2008 demarase subpro­gramul naţional de chirur­gie robotică pentru a susţine tehnologiile avan­sate în medicină. Mai  mult, nu are nici măcar date cu privire la câţi roboţi Da Vinci sunt în spitale sau câte intervenţii se efectuează anual prin această tehnică. Robotul Da Vinci este un robot cu o precizie foarte mare, care poate fi folosit în cadrul mai multor specialităţi, printre care  chirurgia generală, urologia,  bariatria.

„În anul 2013, s-a luat decizia ca fiecare unitate sanitară care deţine aparatura nece­sară să poată finanţa din fonduri proprii intervenţiile de chirurgie robotică, acestea nemafiind finanţate la nivel central în cadrul unui program naţional“, au transmis oficialii Ministerului Sănătăţii. Programul naţional de tratament chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic început în 2008 cu finanţarea Ministerului Sănătăţii ca subprogram al programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul apara­turii de înaltă performanţă, prin care ministerul promova tehnologii avansate în chirurgie. Doar în perioada 2008-2013 ministerul a asigurat bani  pentru  instru­mentele şi consumabilele necesare ro­boţilor existenţi în spitalele publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO