Companii

ANALIZĂ ZF. România a importat „aur negru“ şi produse petroliere de 4,7 mld. euro în 2021. Ce soluţii sunt în cazul unui embargo pe ţiţeiul rusesc care ar putea duce barilul la 200 de dolari?

ANALIZĂ ZF. România a importat „aur negru“ şi...

Autor: Roxana Petrescu

03.05.2022, 09:00 472

♦ Faptul că cea mai mare parte a petrolului importat de România ajunge pe mare poate deveni în contextul războiului şi al unui eventual embargo pe ţiţeiul rusesc o vulnerabilitate majoră ♦ Mai mult, trecerea peste noapte la soluţii alternative de mobilitate este un fel de misiune imposibilă ♦ Pe datele din 2020, petrolul rusesc avea o pondere de 22% în consumul total de petrol al României. Ce soluţii sunt dacă deodată dispar aceste cantităţi?

Potrivit datelor de la Intitutul Naţional de Statistică (INS), cele provizorii, anul trecut valoarea importurilor de petrol şi produse petroliere a fost de peste 4,7 miliarde de euro, cele mai mari categorii de produse fiind petrolul brut, cu o valoare de circa 2,9 miliarde de euro (6,8 milioane de tone) şi motorina, cu o valoare de peste un miliard de euro, respectiv o cantitate de 1,9 milioane de tone. Valoarea totală este mult peste cele 3 miliarde de euro din anul 2020, caracterizat de un preţ scăzut al barilului de petrol (41 de dolari în 2020 vs. 69 de dolari în 2021) şi aproape de valoarea de 5 miliarde de euro din 2019.

Pe datele din 2020, Kazahstanul este cel mai important partener al României pentru importurile de petrol, 51% din cantităţile impor­tate venind de acolo. Apoi, vine rândul Rusiei cu o treime din necesarul de import, 7% fiind adus din Irak, iar restul din alte state, după cum arată datele fur­ni­zate de com­pania de con­sul­tanţă Roland Berger. Raportat la con­sumul total de petrol al României, Rusia are o pondere de 22%, pe datele din 2020. În contextul unui embargo pe petrolul rusesc la nivelul UE, care ar urma să fie introdus treptat până la finalul acestui an, potrivit unor surse citate de Bloomberg, care ar fi opţiunile României?

O poziţie aparent confortabilă

La nivelul anului 2020, gradul de dependenţă al României faţă de importurile de petrol era de 68%, doar Danemarca, al doilea producător de petrol la nivelul UE, având o dependenţă mai redusă de impor­turi, de 51%, arată statisticile Comisiei Europene. Deşi nu se poate vorbi de o poziţie absolut con­fortabilă, România are, în acest context regional marcat de o vola­ti­litate istorică, avantajul de a-şi putea asigura singură o treime din necesarul de petrol şi o industrie de rafinare pe care se poate baza.

„Având în vedere tradiţia industriei petroliere şi activităţile de producţie existente, chiar şi cu un grad ridicat de maturitate al zăcămintelor şi o rată de înlocuire scăzută, spre deosebire de multe alte ţări din UE, România este într-o situaţie mai bună din punctul de vedere al dependenţei de importurile din Rusia“, spune Szabolcs Nemes, managing partner în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger România.

La nivelul UE, dependenţa de importurile de petrol este de circa 96%, după cum arată statisticile mai recente ale Comisiei Europene aferente anului 2020. Rusia reprezintă un sfert din aceste importuri. Astfel, consecinţele unui embargo pe importurile de petrol din Rusia sunt greu de estimat, inclusiv pe partea tehnică, o parte din industria de rafinare europeană fiind gândită exact pentru petrolul rusesc.

„Importurile europene de ţiţei şi produse petroliere din Rusia au loc cu precădere prin transport maritim, dar în acelaşi timp există şi un alt flux important de ţiţei care ajunge în Europa, la rafinării în Germania, Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia prin conducta petrolieră Druzhba (Prietenie) din Rusia centrală. Unele dintre rafinăriile aprovizionate prin conducta Druzhba au fost proiectate pentru prelucrarea ţiţeiului Ural şi au opţiuni limitate de aprovizionare alternativă. Acest lucru este valabil mai puţin pentru rafinăriile din Polonia şi Germania care deja în luna februarie au început să îşi reducă dependenţă de Rusia, înlocuind volumele respective cu ţiţei din Arabia Saudită, livrate prin porturi şi terminale petroliere aflate în Gdansk, Polonia şi Rostock, Germania“, atrage atenţia reprezentantul Roland Berger. Potrivit acestuia, Ungaria şi Slovacia nu au ieşire la mare şi în cazul acestora ruta alternativă de aprovizionare este reprezentată de sistemul adriatic de conducte care începe în Omisalj, Croaţia. „Sistemul acesta are limitări de capacitate de tranzit împiedicând transportul unor volume suficiente pentru funcţionarea rafinariilor din cele două ţări la sau aproape de capacitatea lor.“

O mare vulnerabilitate locală

Pe plan local, funcţionează patru rafinării (Rompetrol Rafinare – Petromidia, cu o capacitate de 6 milioane de tone, Vega Ploieşti de 0,2 milioane de tone, OMV Petrom cu o capacitate maximă de 5 milioane de tone şi Petrotel Lukoil cu o capacitate de circa 2,5 milioane de tone. Unităţile au o abordare eterogenă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu ţiţei, în funcţie de profilul companiei şi de locaţia propriu-zisă a rafinăriei. Astfel, Petromidia se aprovizionează cu precădere cu ţiţei din Kazakhstan care ajunge la terminalul din Midia pe cale maritimă. Petrotel procesează ţiţei importat din Rusia şi transportat la Ploieşti prin Oil Terminal Constanţa şi conductele Conpet, în timp ce în cazul OMV Petrom Brazi se foloseşte ţiţei care provine din producţia domestică precum şi ţiţei importat prin Oil Terminal Constanţa şi transportat prin conductele Conpet, precizează Roland Berger. În actualul context însă, aprovizionarea pe calea maritimă devine o vulnerabiltate.

„Întrucât practic întreagă cantitate de ţiţei din import (peste 3 milioane tone prin Oil Terminal şi aprox. 5 milioane tone prin Midia Marine Terminal într-un an tipic) ajunge în România pe cale maritimă, înlocuirea porţiunii ruseşti va fi direct condiţionată nu doar de disponibilitatea şi capacitatea de a securiza volumele şi tipul de ţiţei necesar, ci şi de capacitatea de transport maritim. În egală măsură, având în vedere evoluţiile geopolitice din regiune, securitatea transportului maritim internaţional din Marea Neagră va fi un factor de influenţă care nu poate fi neglijat“, atrage atenţia Szabolcs Nemes. Tot el mai spune că într-un mod similar cu situaţia de la nivel european, nici pentru România provocarea generată de identificarea unor alternative de aprovizionare cu ţiţei şi produse petroliere din afară Rusiei nu este simplă.

„Pe de o parte, Rusia va fi nevoită să redirecţioneze volumele respective către ţări non-UE care acceptă să menţină un raport comercial cu Rusia (de ex. China care este deja cel mai important cumpărător sau India care este un consumator important la nivel global, dar care în momentul de faţă importă foarte puţin ţiţei rusesc). În acelaşi timp, aprovizionarea UE va necesita importuri mai mari din alte ţări producătoare, însă rămâne de văzut care este disponibilitatea acestor ţări şi capacitatea lor reală de a mari extracţia de ţiţei sau de a pune pe piaţă volume din rezervele naţionale. În plus, împotriva unor ţări cu resurse şi capacităţi de producţie importante, precum Venezuela sau Iran există sancţiuni internaţionale deja instituite. Într-un astfel de context, sunt multiple scenarii care prevăd creşteri semnificative ale preţului ţiţeiului – au fost vehiculate şi valori de până la 200 USD/ baril acest nivel reprezentând un potenţial record absolut“, avertizează reprezentantul Roland Berger.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO