♦ Acest domeniu vast al comerţului în ansamblul său se numără, an de an, între cele care primesc cele mai multe investiţii ♦ Totuşi, volumul ISD-urilor, ca în toate domeniile de altfel, este influenţat de multipli factori ♦ În comerţ, unul dintre cei mai importanţi este consumul, mai exact apetitul pentru consum, deşi nu este singurul.
Soldul ISD-urilor din comerţul românesc a depăşit anul trecut, pentru prima dată, pragul de 20 mld. euro, iar asta după ce companiile din industrie au continuat să pompeze bani în dezvoltare, arată datele de la BNR.
Doar în 2023 lanţurile de supermarketuri, bricolaj, electro-IT, modă, mobilă, cosmetice sau farmacii au investit 1,65 mld. euro în România. În cazul investiţiilor în comerţ, sunt analizate la comun toate sectoarele acestui domeniu amplu pentru că nu există o statistică defalcată.
Totuşi, cei mai mulţi bani merg, potrivit estimărilor ZF, către retailul alimentar, care se dezvoltă an de an cu sute de magazine de tip supermarket, hipermarket, discount ori proximitate modernă. În paralel însă, se extind şi ceilalţi comercianţi care văd potenţial în România, o piaţă unde puterea de cumpărare a crescut an de an, dar unde loc de creştere mai există încă, dat fiind decalajul puternic faţă de Occident.
De regulă, banii retailerilor merg către deschideri de noi magazine, către dezvoltări logistice şi către achiziţii de terenuri pentru extinderi viitoare. În funcţie de tipul de retail şi de retailer, bugetele pot varia de la milioane la zeci ori chiar sute de milioane de euro anual.