Companii

Anomalia din sănătate: Tarifele pentru consultaţii în privat sunt şi de zece ori mai mari faţă de nivelul evaluat şi decontat de Casa de Sănătate

Anomalia din sănătate: Tarifele pentru consultaţii în...

Autor: Mirabela Tiron

23.09.2021, 00:07 5072

Un pacient care ajunge într-o clinică privată plăteşte între 260 şi 300 de lei pentru o consultaţie la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu faţă de nivelul din 2017.

Anomalia din sistemul de sănătate o reprezintă faptul că tarifele consultaţiilor din clinicile private sunt şi de zece ori mai mari faţă de nivelul evaluat şi decontat de Casa de Sănătate.

O consultaţie simplă, oferită în regim ambulatoriu, şi care implică proceduri diagnostice simple, era evaluată la şi implicit decontată cu circa 29 de lei  de Casa de Sănă­tate în trimestrul doi din acest an, potrivit calculelor ZF (s-a luat în calcul valoarea definitivă a punctului „per ser­viciu“ pe asistenţă medicală ambulatorie de 2,9 lei pe T2 şi numărul de puncte alocat, respectiv 10 per consul­taţie). Casa de Sănătate este instituţia care se ocupă de acope­rirea nevoilor populaţiei pentru serviciile de sănătate.

„Este nevoie de o reformă în sănătate, inclusiv o refor­mă morală. Privaţii investesc şi urmăresc profitul, nu le con­vine să fie în contract cu Casa pentru că tariful decontat este mic. Niciodată nu am avut o decontare la adevărata va­loare pentru că fondurile sunt împărţite prost, nu pe cri­terii de eficienţă. Pacientul este cel afectat“, a spus Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de sănătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO