Grupul Express Euroscan, controlat de antreprenorii Nelu şi Ovidiu Plăcintă, cu afaceri în transportul de marfă dar şi în imobiliare pe piaţa locală, bifează o nouă tranzacţie în Olanda, în Breda, în spaţii de depozitare şi birouri.
Investiţia vine după prima achiziţie realizată de grup în Olanda la finalul anului trecut şi continuă o strategie începută anterior în Germania, unde antreprenorii români au achiziţionat o companie care deţinea aproximativ trei hectare de teren şi spaţii industriale.
„Nu privim aceste achiziţii ca pe investiţii izolate, ci ca pe începutul construirii unui portofoliu pe termen lung. Olanda este o piaţă foarte bine organizată, predictibilă şi extrem de conectată la economia europeană. Pentru noi este important să fim prezenţi direct în astfel de pieţe, să înţelegem oportunităţile locale şi să construim relaţii care pot genera noi proiecte în viitor“, a declarat Ovidiu Plăcintă, cofondator al grupului Euroscan.
După dezvoltarea unui portofoliu de active în România, antreprenorul spune că următoarea etapă este consolidarea prezenţei în economii vest-europene şi construirea unei reţele de proprietăţi şi participaţii în business-uri cu potenţial de dezvoltare.
„Capitalul românesc nu trebuie să rămână limitat la România. Credem că antreprenorii români pot cumpăra, investi şi construi business-uri oriunde în Europa, dacă proiectele au logică economică".