♦ „Când treceam prin Bucureşti, priveam clădirile mari din centru şi îndrăzneam să visăm că într-o zi noi vom fi cei care vor asigura serviciile pentru astfel de spaţii“ ♦ Pe lângă centrele comerciale, compania mai are în portofoliu reţele de retail de bricolaj şi articole sportive, branduri de retail, centre industriale şi logistice.
Nicu Dragomir din Focşani, de profesie economist, alături de asociatul lui Marian Spînu, puneau în urmă cu 25 de ani bazele companiei Deep Serv pe piaţa serviciilor profesionale de curăţenie, un business care a ajuns al doilea cel mai mare jucător din această nişă, cu peste 500 de angajaţi, ce asigură curăţenia în centre comerciale, magazine de bricolaj şi alte clădiri.
„Am pus bazele Deep Serv în anul 2000, împreună cu asociatul meu, Marian Spînu, într-un elan al tinereţii, poate puţin nebun, dar foarte antreprenorial. Eram motivaţi de dorinţa de a construi ceva al nostru şi de a aduce pe piaţă un tip de servicii care la acel moment nu exista. Start-ul a fost extrem de greu, intrând într-o piaţă nouă şi complet needucată în acest sens. În defavoarea noastră era şi localizarea firmei, în Focşani, un oraş destul de mic“, îşi aduce aminte Nicu Dragomir. El şi partenerul lui aveau 24 -25 de ani la momentul înfiinţării acestui business. Asociatul lui venea din zona de media, avea multe contacte şi o bună înţelegere a comunicării şi relaţiilor, iar el avea experienţa comercială şi managerială. Dragomir deţinea la acea vreme şi o firmă de transport, iar în paralel lucra ca area sales manager într-o multinaţională din domeniul dulciurilor, unde a învăţat disciplina, structura şi orientare către rezultate, potrivit lui.