Antreprenorul Iulian Stanciu este unul dintre cei mai mari investitori din fondul de private equity Morphosis Fund II, lansat recent în mod oficial de compania de investiţii Morphosis Capital.
„În fondul al doilea avem o investiţie de 40 de milioane de euro de la Fondul European de Investiţii (FEI), avem 15 milioane de euro de la BERD, iar diferenţa până la 100-110 milioane de euro este formată din family offices din România şi din Europa. Aş putea să spun că Iulian Stanciu este unul dintre cei mai importanţi investitori în momentul acesta”, a explicat Adrian Netea, investment director Morphosis Capital, prezent în emisiunea ZF Investiţi în România, realizată în parteneriat cu CEC Bank.
Morphosis Capital a atras o finanţare de 25 de milioane de euro prin PNRR pentru acest fond de private equity. În prezent, compania este pe finalul etapei de fundraising.
Al doilea fond vine cu tichete cuprinse între 10 şi 15 milioane de euro şi îşi propune să realizeze 9-10 investiţii. Fondul a semnat în primăvară prima investiţie, când Morphosis şi fondul belgian Vybros Capital Partners au preluat pachetul majoritar de acţiuni al şcolii private Mark Twain International School de la antreprenorii români Anca şi Dan Macovei Vlăsceanu.
În august, Morphosis Fund II a semnat a doua tranzacţie, când a intrat alături de BERD şi CEECAT Capital în retailerul La Cocoş, preluând pachetul majoritar de acţiuni de la familia Nica. Această tranzacţie aşteaptă în continuare aprobarea autorităţilor.
„Noi am făcut anul acesta deja două investiţii din fondul II, dar am făcut încă cinci non-binding offers pe care le-am pus în piaţă anul acesta, care nu s-au concretizat. Deci dacă aveam mai mult noroc făceam trei sau patru investiţii în 2024. Vrem să începem foarte rapid deploymentul de capital din fondul II”.
Morphosis se uită în principal la companiile din sănătate, producţie de nişă, servicii B2B şi produse de consum şi comerţ cu amănuntul. Strategia pentru al doilea fond prevede ca 70% din bani să se orienteze spre companii antreprenoriale din România, în timp ce restul fondului va fi investit în companii din regiune, din ţări precum Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia sau Croaţia.
Fund I a investit în EMI Group, care a realizat trei M&A-uri, DocProcess, care a deschis un birou în Franţa, clinicile Dr. Leahu, unde a fost realizat un M&A şi au fost deschise opt clinici noi, Cronos, care a realizat două M&A-uri şi a deschis două noi clinici, Medima, cu două M&A-uri şi 17 noi clinici şi StayFit Gym, cu şase M&A-uri şi 29 de săli noi deschise.