Interesul românilor pentru deschiderea unui PFA continuă să crească puternic în 2026. În primele cinci luni ale anului au fost înmatriculate peste 25.000 de persoane fizice autorizate (PFA), în creştere cu aproape 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, arată datele Registrului Comerţului.
În acelaşi timp, ritmul de înfiinţare a societăţilor cu răspundere limitată (SRL) a încetinit. Între ianuarie şi mai 2026, arată aceleaşi date, au fost înmatriculate puţin peste 35.000 de SRL-uri, numărul acestora fiind în scădere cu circa 8% faţă de anul anterior.
„E clar că există un trend puternic de creştere. Noi suntem în urma Vestului la nivel de liber-profesionişti şi oameni care fac ceva pe lângă jobul principal. Pe PFA totul e mai simplu şi de aceea au început tot mai mulţi oameni să aleagă această formă de organizare. ANAF a pus multă presiune pe câteva industrii care s-au transformat – de la negru sau gri la alb – şi s-a făcut asta prin intermediul PFA-ului, în special în zona de ride-sharing, lucru care explică, într-o anumită măsură, acest boom al PFA-urilor din acest an“, explică într-un interviu recent Alexandru Anghel, cofondator al Solo, o platformă digitală de contabilitate pentru PFA-uri.