Companii

AOAR, asociaţia antreprenorilor români, atrage atenţia că lipseşte sistemul de management, audit şi control pentru atragerea banilor din PNRR

AOAR, asociaţia antreprenorilor români, atrage atenţia că lipseşte sistemul de management, audit şi control pentru atragerea banilor din PNRR

Autor: Cristina Bellu

25.10.2021, 13:07 609

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită tuturor partidelor politice parlamentare responsabile încheierea unui pact pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în conformitate cu cele asumate deja de România în relaţia cu Comisia Europeană.

În acest sens, AOAR solicită de urgenţă explicitarea circuitului financiar şi clarificarea utilizării resurselor ce vor fi obţinute din prefinanţare, asumarea publică a calendarului de reforme şi investiţii din PNRR şi implementarea riguroasă a acestora.

“Avem mai puţin de 5 ani, până în august 2026, pentru a reforma o ţară, a investi masiv şi a recupera decalaje de dezvoltare importante, cu un calendar ce nu permite nicio amânare”, spun reprezentanţii AOAR.

Calendarul prezentat de AOAR arată că:

♦ mai este o săptămână până la aprobarea finală a PNRR în Consiliu (28 oct - 1 noiembrie 2021);

♦ aprox. 1 lună până la transmitera cererii şi intrarea în ţară a prefinanţării în valoare de 3.8 miliarde de euro (noiembrie 2021);

♦ 2 luni pentru a îndeplini 21 de jaloane (31 decembrie 2021);

♦ 8 luni pentru a aproba 20 de legi în Parlament (30 iunie 2022);

♦ 11 luni pentru a obţine 6 miliarde de euro (30 septembrie 2022) şi 3 ani până la alegerile viitoare, pentru a obţine 19.5 miliarde de euro (30 septembrie 2024).

“Ne lipsesc însă o parte dintre pilonii fundamentali pentru PNRR şi nu avem sistemul de management, audit, control şi procedurile aferente aprobate, sistemul IT implementat, structuri de monitorizare si de coordonare funcţionale, structuri dedicate în fiecare minister responsabil de reforme şi investiţii, şi nici OUG-uri pentru operaţionalizarea PNRR.  Avem însă un plan de reforma şi investiţii finanţat, cu termene clare, asumat în relaţia cu Comisia Europeană şi la care România s-a angajat. Este necesar, deci, un plan rapid de implementare şi un angajament ferm pentru punerea in aplicare a reformelor, finalizarea investiţiilor şi decontarea acestora. Acest lucru nu se poate întâmpla în lipsa unui Guvern responsabil şi a unui acord politic pentru susţinerea unui program de guvernare centrat pe implementarea PNRR in Parlament. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România solicită tuturor liderilor politici ai partidelor parlamentare încheierea de urgenţă a unui PACT PENTRU PNRR!”, transmit reprezentanţii AOAR


 

AFACERI DE LA ZERO