Companii

Apetitul pentru fast-food saltă afacerile McDonald’s România cu 25% în S1/2022, mult peste inflaţie

Apetitul pentru fast-food saltă afacerile McDonald’s...

Autor: Cristina Roşca

06.10.2022, 12:00 108

♦ În perioadele dificile din punct de vedere economic, afacerile operatorilor de fast-food cresc pentru că oamenii fac trecerea de la restaurantele a la carte către cele de tip quick service, mai ieftine.

Lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s România a încheiat primul semestru din acest an cu venituri de 136,6 mil. euro, cu aproape 25% mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2021. Spre comparaţie, în primele şase luni din an inflaţia a fost de circa 15%, semn că a existat o creştere reală a businessului McDonald’s, nu doar una susţinută de scumpiri.

În perioadele dificile din punct de vedere economic, afacerile operatorilor de fast-food cresc pentru că oamenii fac trecerea de la restaurantele a la carte către cele de tip quick service, mai ieftine.

Profitul înainte de taxe al McDonald’s România a urcat şi el cu 10,7% în S1, până la 15,5 mil. euro, conform raportului Premier Capital, compania malteză care deţine franciza McDonald’s în România şi alte cinci pieţe - Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta. Dintre toate, România este de departe cea mai mare piaţă, contribuind cu 57% la totalul veniturilor. Această situaţie poate fi explicată şi de faptul că România are o populaţie mult mai numeroasă decât celelalte ţări.

În total, pe cele şase pieţe, Premier Capital a obţinut în primul semestru din an afaceri de 239,5 mil. euro (plus 29,4%) şi un profit de 21,6 mil. euro (13,7%). Ritmul de creştere al profitului înainte de taxe este astfel la jumătate faţă de cel al vânzărilor. La fel e şi în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO