Producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia Mare, o afacere controlată de antreprenorii locali Vladimir Iacob şi Marius Şelescu, colaborează cu mai mulţi furnizori străini pe partea de componente pentru producţia de mobilă, în condiţiile în care piaţa locală nu este dezvoltată în această direcţie.
„În acest moment, exportăm produse în valoare de 1 miliard de lei pe an, însă avem şi importuri de 500 mil. lei. De ce? Pentru că nu avem în ţară producători de componente. Polonezii, de exemplu, au o parte de componente mult mai bine dezvoltată chiar la ei în ţară. Pe partea de feronerie, ei sunt mult mai dezvoltaţi, în timp ce la noi acest segment aproape că nu există deloc. De aceea, suntem nevoiţi să importăm“, a spus Alexandru Griguţă, CFO al Aramis Invest, la conferinţa ZF „Liderii economiei locale. Top 1.000 cele mai mari companii din România. Puterea exemplului“.
Aramis Invest a intrat în 2018 pentru prima dată în topul celor mai mari 50 de exportatori din economie, pe poziţia 49, fiind şi în prezent cel mai mare exportator cu capital românesc. Producţia de mobilă a companiei Aramis Invest din Baia Mare ajunge aproape integral la export.
INS nu furnizează date legate de valoarea exporturilor pe fiecare companie în parte, însă, potrivit calculelor ZF, Aramis Invest a avut în 2018 exporturi de 220 mil. euro.
Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,07 mld. lei (230 mil. euro), din care 95% reprezintă export.