Companii

Cum arată piaţa auto în septembrie 2024. Schimbarea standardelor de siguranţă în industria auto în iunie ţine de trei luni înmatriculările pe minus. Top 10 mărci după numărul de maşini noi înmatriculate în intervalul ianuarie-septembrie

Cum arată piaţa auto în septembrie 2024. Schimbarea...

Autor: Bogdan Alecu

09.10.2024, 18:30 1322

Înmatriculările de maşini noi au scăzut în septembrie pentru a treia lună la rând, potrivit datelor Asociaţiei Construc­torilor de Automobile din România (ACAROM). Luna trecută volumele s-au redus cu 15% faţă de perioada similară din 2023 la aproape 9.000 de unităţi. Scăderi au fost şi în iulie, de patru procente, dar şi în august, de 23%.

Seria de scăderi vine după ce în iunie înmatriculările au crescut cu 62% la peste 21.000 de maşini, în condiţiile în care, într-o lună „normală“ volumele sunt de 12-13 mii de unităţi.

Spre exemplu, în iunie, ultima lună în care mai puteau fi vândute maşini cu vechiul standard de siguranţă, înmatriculările de Dacia Logan s-au dublat, cele de Duster s-au triplat, faţă de luna similară din 2023, iar cele de Sandero şi Skoda Octavia au urcat cu 70%. Recordul din top cinci e atins de Toyota, cu Corolla Cross, ale cărui înmatriculări din iunie au urcat cu aproape 4000% faţă de iunie 2023 la 572 de maşini.

Odată cu intrarea în vigoare a reglemen­tărilor GSR2 - Global Safety Regulation - în iulie 2024, anumite echipamente de siguran­ţă devin obligatorii. Noile reglementări răspund unor exigenţe sporite în materie de siguranţă a vehiculelor în Uniunea Euro­peană. Reglementările GSR2 sunt destinate să îmbunătăţească siguranţa rutieră pentru toţi, inclusiv pentru pietoni şi biciclişti.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
ZF Digital Summit 2024