Arca, producător de specialităţi artizanale pe bază de peşte, are în derulare investiţii de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii şi creşterea capacităţii de producţie. Anunţul vine după ce compania a ajuns la patru produse atestate tradiţional, realizate după reţete şi metode de lucru transmise din generaţie în generaţie, iar zacuscă trio, de sturion, păstrăv şi crap a fost desemnaă „Gustul Ales” al anului 2025, la concursul organizat de Roaliment.
Sub brandul Arca, compania produce o gamă extinsă de specialităţi din peşte şi legume, precum zacuşti, marinate, salate de icre, peşte afumat, creme şi mousse-uri, fără conservanţi. Produsele tradiţionale sunt zacusca pescărească trio, un preparat realizat după reţetă proprie, în loturi mici, pe bază de peşte crescut în iazurile proprii şi legume din solariile companiei; marinată picantă de sturion în ulei, zacuscă pescărească din legume şi crap de Blăgeşti, zacuscă pescărească din legume şi păstrăv de Blăgeşti.