Companii

Asigurarile au pierdut lupta cu abonamentele pe piata serviciilor medicale private. Cand vor recupera teren?

Asigurarile au pierdut lupta cu abonamentele pe piata serviciilor medicale private. Cand vor recupera teren?

Medicina muncii acopera serviciile pentru prevenirea, depistarea si tratarea bolilor profesionale

10.06.2009, 00:00 734

 

 

„Medicina muncii nu este considerata un beneficiu pentru angajat, el nu plateste impozit si nici contributii sociale, iar pentru angajator este total deductibila. Este un lucru foarte bun, dar acest tratament fiscal a dezvoltat o piata paralela cu asigurarile, care nu este reglementata. Ar fi ideal ca asigurarile sa aiba acelasi tratament ca medicina muncii", spune Theodor Alexandrescu, director general al AIG Life, a doua companie din piata asigurarilor de viata.

Pe de alta parte clinicile raspund ca extinderea lor a fost determinata de serviciile de laborator pentru care au contracte cu casele de asigurari si de imagistica.
Separat de abonamentele de medicina muncii, exista si abonamente de sanatate care includ si alt tip de servicii, care insa nu sunt deductibile pentru angajator.
In acest moment, diferenta dintre valoarea pietei abonamentelor si cea a asigurarilor de sanatate este evidenta.
Cumulat clinicile private vand aproximativ 350.000 de abonamente, iar la o valoare medie de 100 de euro pe abonament pe an, nivelul pietei ajunge la 35 mil. euro. Pe de alta parte, piata asigurarilor private de sanatate este estimata la 8-10 mil. euro.
Companiile prefera sa ofere abonamente de medicina muncii si nu bani cu care angajatii sa mearga la doctor pentru ca acest tip de cheltuieli sunt exonerate de plata contributiilor sociale si de plata impozitului pe venit.
Dupa modelul tichetelor de masa
Astfel abonamentele de sanatate, sub forma medicinei muncii, sunt similare tichetelor de masa. Practic, in loc sa creasca salariul net cu 300 de lei, ceea ce ar presupune pentru angajator o cheltuiala totala de 800 de lei, angajatorii prefera sa ofere abonamente de sanatate, pentru ca astfel economisesc 500 de lei.
Medicina muncii acopera serviciile pentru prevenirea, depistarea si tratarea bolilor profesionale.
Cu alte cuvinte, medicina muncii trebuie sa urmareasca riscurile porfesionale si sa le trateze. In conditiile in care apar alte afectiuni pentru care angajatorul plateste un abonament, serviciile oferite de operatorul medical nu mai sunt scutite de taxe, fiind considerate beneficii.
Linia dintre cele doua tipuri de servicii medicale (medicina muncii si consultantii generale) este insa extrem de fina, iar tentatia de a include cat mai multe consultatii sub umbrela de medicina a muncii este foarte mare.
Spre exemplu, in cazul unui angajat care lucreaza foarte mult timp la calculator, consultatia oftalmologica este inclusa in categoria serviciilor de medicina a muncii, la fel ca si tratarea durerilor de spate, insa o toxinifectie alimentara nu face parte din acest pachet deductibil fiscal.
„Angajatorul impreuna cu medicul de medicina muncii stabilesc care sunt investigatiile obligatorii privind securitatea in munca in functie de legislatia in vigoare", spune Ruxandra Artenie, medic de medicina muncii in cadrul clinicilor Romar.
Asigurarile de sanatate nu sunt atat de atractive deoarece sunt deductibile fiscal in limita a 250 de euro pe an pe angajat.
Abonamentele s-au dezvoltat pornind de la medicina muncii, serviciu obligatoriu pentru orice angajator, iar intr-o prima etapa acopereau numai astfel de investigatii. Treptat insa, in conditiile in care angajatorii au dorit sa ofere pe langa serviciile obligatorii de medicina muncii si alte beneficii, aria de acoperire a abonamentului s-a extins.
Spre deosebire de abonamente, asigurarile private de sanatate reprezinta o optiune facultativa a angajatorului prin care asigura accesul angajatului la servicii medicale ale mai multor operatori, inclusiv la servicii de spitalizare in sistem privat. Aceste servicii nu sunt legate de medicina muncii, nu sunt obligatorii, ci reprezinta un beneficiu pe care angajatorul il ofera.
„Am facut anul trecut un studiu de fezabilitate pentru infiintarea unei firme de asigurari de sanatate. In urma analizei a reiesit ca un astfel de pas nu ar fi in avantajul pacientilor, drept pentru care am redirectionat resursele de investitii catre deschiderea de clinici noi.
O firma de asigurari a Centrului Medical Unirea ar fi insemnat sa investim o suma comparabila cu cea investita la Spitalul Regina Maria (5,5 milioane de euro - n.red.), dar in loc de a aduce servicii medicale noi in piata am fi investit in hartii, rezultatul fiind un produs cu 30-50% mai scump decat abonamentul cu continut similar", a spus Sergiu Negut, directorul executiv al Centrului Medical Unirea (CMU).
Asiguratorii spun ca piata are un potential de zece ori mai mare
Piata asigurarilor private de sanatate, estimata la 8-10 mil. euro, are potrivit companiilor un potential de zece ori mai mare. In prezent exista o singura companie specializata pe asigurari de sanatate, Signal Iduna, in timp ce alte firme precum Eureko, Allianz-Tiriac, Generali, Astra sau BCR Asigurari au in portofoliu asigurari private de sanatate, insa nivelul vanzarilor nu se apropie de potentialul real al pietei.
Sinziana Maioreanu, CEO al Signal Iduna, spunea in cadrul unui seminar organizat in colaborare cu Ziarul Financiar ca numai 10% dintre angajati au un plan de asigurare care include si abonamente la clinici private.
„Chiar daca, din punctul de vedere al impozitului pe profit se obtine o deducere specifica in legatura cu cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sanatate, nu acelasi lucru se intampla la calculul impozitului pe venitul individului sau salariatului beneficiar. Specific, nu se admit la deducere pentru calculul lunar al impozitului pe venitul din salarii primele de asigurare voluntara de sanatate. Pe de alta parte, legislatia fiscala in materie priveste asigurarile private de sanatate oferite salariatilor ca un beneficiu taxabil la calculul impozitului pe venit datorat", spune Alina Timofti, partner al Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen Tax Advisory Services.
Reprezentantii companiilor de asigurari spun ca multinationalele au fost cele care au oferit primele abonamente.
Asigurarile au detronat abonamentele pe pietele din Europa de Vest
„Abonamentele medicale au avut un inceput foarte firav, dar au luat amploare odata de dezvoltarea companiilor multinationale. Cea mai mare crestere au inregistrat-o odata cu medicina muncii, care a devenit obligatorie pentru toti angajatorii", spune Theodor Alexandrescu, director general al AIG Life.
El spune ca in alte tari in general abonamentele medicale nu sunt acceptate de legislatie, pentru ca intra sub incidenta asiguratorilor.
„Orice promisiune pe care o faci prin abonament presupune preluarea unui risc care trebuie previzionat, trebuie pusi bani deoparte. Pentru a putea face acest lucru, trebuie sa intri sub incidenta legislatiei asigurarilor si sa lucrezi cu actuari (cei care calculeaza diferiti indicatori pentru un asigurator, cum ar rezervele tehnice, cotatia de prima etc. - n.r.)", explica Alexandrescu. Abonamentele medicale se intalnesc in tarile Europei Centrale si de Est, in timp ce in Vest asigurarile de sanatate sunt cele care au luat avant. „Abonamentele medicale sunt o forma de asigurare, dar, ca furnizor de abonamente, este usor sa promiti niste lucruri pe care nu ai nicio obligatie sa le dai, numai in baza unui contract civil, fara o legislatie specifica", spune seful AIG Life.
Pe de alta parte, reprezentantii clinicilor spun ca in acest moment privatii sunt singurii care fac investitii in infrastructura. „Deocamdata, banii firmelor de servicii medicale sunt singurele resurse investite in infrastructura medicala, si asta este ceea ce conteaza pentru o sanatate mai buna. Din pacate, asigurarile private in sine nu pot aduce o crestere a nivelului de ingrijire medicala. Doar o infrastructura medicala privata dezvoltata va permite dezvoltarea asigurarilor private prin fortele pietei", spune Negut de la CMU.
O parte dintre reprezentantii companiilor prezente la seminarul ZF „Asigurarile private de sanatate; Cand va reveni increderea in serviciile medicale romanesti" spun ca multe din abonamentele incheiate sunt mascate de serviciile de medicina muncii si nu sunt impozabile, fiind astfel foarte atractive pentru angajatori.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO