Companii

Aşteptările românilor privind economia s-au îmbunătăţit faţă de acum un an, dar rămân pesimiste

Aşteptările românilor privind economia s-au îmbunătăţit faţă de acum un an, dar rămân pesimiste

Foto Octav Ganea

Autor: Vlad Popescu

19.07.2011, 00:00 146

Aşteptările românilor privind starea economiei s-au îmbunătăţitsemnificativ de la jumătatea anului trecut, însă pe medie rămânpesimiste, iar sentimentul consumatorilor la nivel european aevoluat pozitiv în trimestrul doi pentru prima dată de ladeclanşarea crizei, potrivit unui sondaj GfK.

Studiul GfK probează climatul de consum din Europa, evaluândaşteptările privind starea economică, preţurile şi veniturile,precum şi dorinţa de cumpărare în rândul consumatorilor dinRomânia, Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, MareaBritanie, Polonia, Cehia şi Spania, ţări care însumează circa 80%din populaţia totală a UE, se arată într-un comunicat alcompaniei.

"Starea de spirit a consumatorilor din multe ţări ale UniuniiEuropene a înregistrat, pentru prima dată de la declanşarea crizeieconomice şi financiare, o îmbunătăţire, în ciuda nesiguranţeicreate de discuţiile privind pachetul de salvare a Greciei. Se parecă recesiunea din Europa a trecut de faza critică şi că înmajoritatea ţărilor europene economia începe să îşi revină."

Datele economice din trimestrul al doilea indică în multe ţăriun trend uşor ascendent faţă de primul trimestru al anului,potrivit GfK. La sondaj au participat 16.800 de europeni din cele11 ţări amintite, dintre care 1.000 de respondenţi din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO