Companii

Atena va fi prima destinaţie pentru Wizz Air Abu Dhabi, începând cu 15 ianuarie

Atena va fi prima destinaţie pentru Wizz Air Abu Dhabi,...

Autor: Cosmin Pirv

30.12.2020, 12:13 77

Potrivit unui comunicat Wizz Air, noua companie naţională aeriană din Emiratelor Arabe Unite, Wizz Air Abu Dhabi, demarează operaţiunile.

Prima destinaţie va fi Atena, cu zboruri ce vor debuta de la Aeroportul Internaţional Abu Dhabi pe 15 ianuarie 2021.

Compania aeriană va începe, de asemenea, zboruri din Abu Dhabi către Salonic, începând cu 4 februarie 2021.

„Aşteptarea se încheie curând pentru fanii din Abu Dhabi ai companiei noastre aeriene cu tarife ultra scăzute. Începând cu 15 ianuarie 2021, un nou model de călătorie aeriană vine la Abu Dhabi, oferind noi opţiuni şi un nou competitor, demonstrând că lucrurile vor avea o perspectivă pozitivă anul viitor. Reţeaua noastră din Abu Dhabi se va extinde rapid pe măsură ce destinaţiile planificate sunt adăugate pe lista <ţărilor verzi>”, a declarat Kees Van Schaick, directorul general al Wizz Air Abu Dhabi.

Astfel, din Abu Dhabi urmează să fie lansate în perioada următoare zboruri către Alexandria, Kutaisi, Larnaca, Odesa şi Erevan.

Wizz Air Abu Dhabi este un joint venture al ADQ şi Wizz Air Holdings plc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO