Grupul francez Auchan, prezent local cu peste 500 de magazine sub diferite formate, a deschis un supermarket în curtea magazinului Dedeman de lângă Ploieşti, din Blejoi. E vorba de un supermarket de 1.700 mp. Oficialii Auchan spun că este al doilea parteneriat de acest timp, mai exact, ei precizează că mai au un magazin deschis în proximitatea unui Dedeman, în Turda. Ei adaugă că au închiriat terenul de la retailerul de bricolaj. Totuşi, mutarea ilustrează o asociere între cele două mărci, care încearcă astfel să beneficieze de pe urma traficului ceiluilalt jucător. Pentru Auchan, e al zecelea supermarket (de mari dimensiuni, conform formulării companiei), după altele inaugurate în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Ilfov şi Timiş. Magazinul de lângă Ploieşti are 1.700 mp, 40 de angajaţi şi circa 10.000 de articole la raft. „Continuăm să dezvoltăm segmentul de proximitate“, a declarat Ioana Toşa, director vânzări în cadrul Auchan Retail România.