Companii

Auchan, campion al expansiunii în 2022 prin magazinele MyAuchan în staţiile Petrom

Auchan, campion al expansiunii în 2022 prin magazinele...

Autor: Cristina Roşca

14.11.2022, 07:37 1000

În primele zece luni din 2022, în comerţul modern cu dominantă alimentară, două reţele n-au deschis magazine noi, patru au accelerat expansiunea, iar două au pus frână în ceea ce priveşte inaugurările, arată o analiză ZF.

În cazul Mega Image şi Carrefour, nu a fost posibilă o comparaţie între ultimii doi ani deoarece nu există date pentru aceste reţele. Mai exact, reprezentanţii Mega Image nu au răspuns solicitării ZF privind expansiunea. Reprezentanţii Carrefour au răspuns solicitării ZF, dar nu au precizat numărul de deschideri şi închideri.

Auchan, Profi, Lidl, Penny, Kaufland şi Cora au deschis în primele zece luni din acest an aproape 250 de magazine noi, cu circa 25 mai puţine ca în perioada similară din 2021. Metro şi Selgros, la fel ca în fiecare din ultimii ani, nu au inaugurat unităţi proprii.

Campionul expansiunii în 2022 este Auchan, retailer care e responsabil pentru jumătate din noile magazine moderne din acest an.

„În intervalul ianuarie – octombrie 2022 am deschis în total 125 de unităţi, respectiv un supermarket de mari dimensiuni, în Iaşi, şi 124 de magazine MyAuchan în staţiile Petrom din numeroase localităţi din ţară. Am închis un singur magazin, respectiv o unitate MyAuchan din zona Otopeni“, explică reprezentanţii companiei.

ZF a trimis solicitări tuturor jucătorilor din comerţul modern cu dominantă alimentară pentru a vedea dacă acest an a fost unul în care reţelele au mizat puternic pe dezvoltare. Datele obţinute arată evoluţii mixte.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO