Companii

Austriecii de la Strabag au cumparat 7.000 mp in Parcul UTA 2 Arad

22.08.2008, 20:18 211

Compania austriaca de constructii Strabag AG a achizitionat 7.000 mp teren cu utilitati in Parcul Industrial UTA 2, cel mai nou proiect dezvoltat de compania aradeana UTA Arad Real Estate Development (UTA-ARED). Pe langa aceasta tranzactie, inca patru companii, romanesti si straine, au semnat contracte pentru inchirierea si cumpararea de spatii in parc. "Pana in prezent am incheiat contracte cu compania maghiara Lavinamix, care a achizitionat 10.000 mp teren, cu compania Activ Construct care a cumparat 7.400 de metri patrati, compania Dumivest care a dorit o suprafata de 3.200 de metri patrati. Totodata, compania de logistica Quehenberger Spedition SRL a inchiriat o hala de depozitare de 2.550 de metri patrati. Nou venita in parc este societatea Strabag AG, Austria", a declarat Florin Mos. Parcul Industrial UTA 2 se va intinde pe 14,5 hectare, in nordul orasului, iar valoarea investitiei, care se va finaliza in anul 2009, este de 21 milioane euro. Pana la sfarsitul acestui an, conducerea companiei si-a propus finalizarea procesului de inchirieri si vanzari, moment in care nivelul investitiilor atrase va fi de peste 250 milioane de euro. Parcul Industrial UTA 2 va fi un centru logistic de productie si de servicii care va cuprinde peste 64.500 mp de hale industriale si spatii de birouri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO