Companii

Autostrada Arad-Timişoara, asfaltată pe două sensuri pe cea mai mare parte. VIDEO cu stadiul lucrărilor

Autostrada Arad-Timişoara este afaltată la două sensuri pe cea mai mare parte a şantierului

Foto: Silviu Matei

Autor: Andreea Neferu

30.10.2011, 15:34 11007

Autostrada Arad-Timişoara, construită de spaniolii de la FCC Construccion şi de italienii de la Astaldi pentru peste 480 de milioane de lei, ar trebui să fie gata în luna decembrie. Deşi mai sunt porţiuni pe care autostrada este asfaltată doar pe un singur sens, în special la capete, în mare parte ambele sensuri de mers sunt finalizate, potrivit unui material video realizat de Ministerul Transporturilor pe 17 octombrie.

Autostrada Arad-Timişoara era finalizată în proporţie de 75% la 1 septembrie, potrivit informaţiilor transmise de CNADNR. Până la 1 septembrie pe acest tronson de autostradă s-au realizat lucrările de terasamente şi drumuri, mai exact umpluturile pe o lungime de 30 din cei 32 de kilometri ai tronsonului, dar şi lucrările de structură rutieră.

De asemenea, a fost finalizată placa de suprabetonare în cadrul celor 7 poduri de pe autostradă, iar în prezent se lucrează la umpluturile rampelor, armarea şi cofrarea plăcii de suprabetonare din cadrul celor 18 pasaje. Lucrările la cele 37 de podeţe sunt finalizate în proporţie de 99%, astfel că CNADNR estimează că autostrada Arad-Timişoara va fi deschisă circulaţiei în decembrie. Până la începutul lunii octombrie, CNADNR a plătit 262,7 milioane de lei către constructorii FCC Construccion şi Astaldi, valoarea contractului fiind de 482,9 milioane de lei.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO