• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Companii

Avicarvil vrea să investească 8 milioane de euro în fermele pe care le deţine la Vâlcea

Secțiune susținută de Medlife Logo
Avicarvil vrea să investească 8 milioane de euro în fermele pe care le deţine la Vâlcea

Autor: Liviu Iancu

5 sep 2011 208

Avicarvil a investit peste 12 milioane de euro în fermele de păsări pe care le deţine la Vâlcea, iar până la sfârşitul anului viitor va mai aloca 8 milioane de euro în retehnologizarea şi modernizarea acestora, a anunţat compania.

"Fermele de la Vâlcea reprezintă o prioritate investiţională pentru Avicarvil. Astfel, până în prezent s-au folosit peste 12 milioane de euro pentru retehnologizarea şi modernizarea fermelor de la Vâlcea, iar până la sfârşitul lui 2012 suma totală investită va ajunge la 20 de milioane de euro", a declarat Iustin Paraschiv (foto), proprietarul Avicarvil. Avicarvil a anunţat o creştere a cifrei de afaceri cu 35% în primul semestru, la peste 47 de milioane de lei.

Companiile grupului administrează o suprafaţă de aproximativ 1.500 de hectare de teren arabil. Până la sfârşitul acestui an la Avicarvil vor lucra aproximativ 700 de angajaţi, iar producţia va ajunge la 12.000 tone de pui pe an. Grupul de firme, care aparţine familiei Paraschiv, a încheiat 2010 cu o cifră de afaceri de aproximativ 160 de milioane de euro şi are, printre altele afaceri în domeniul agrozootehnic şi retail.

Cea mai importantă firmă a grupului este producătorul şi retailerul Ana şi Cornel, înfiinţat în 1994. Grupul deţine o reţea de peste 100 magazine în Vâlcea, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Bucureşti, Ialomiţa, Vrancea, Bacău.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867