Companii

Avioane Blue Air, blocate la Londra şi Paris

Autor: Roxana Fulgeanu - Mediafax

05.09.2010, 23:54 37

Blue Air are blocate la sol două avioane pe aeroporturile ParisBeauvais (Franţa) şi Luton (Marea Britanie) pentru neîndeplinireaobligaţiilor financiare ale companiei low-cost, au declarat sursedin piaţa transporturilor aeriene. Cele două aeronave suntînchiriate în sistem de leasing operaţional.
Contactaţi, reprezentanţii Blue Air au declarat că avioanele sunt"poziţionate la sol" pe cele două aeroporturi.
"În prezent suntem în curs de a decide dacă aceste două aeronavemai pot aduce valoare strategiei noastre pe termen scurt şi mediu.Suntem în discuţii cu proprietarii celor două aeronave pentru astabili dacă vom termina contractele de leasing sau dacă vomcon­tinua colaborarea", a declarat directorul general al Blue Air,Sherif Ussama.
El a adăugat că pasagerii care au cumpărat bilete pe curseleres­pec­tive au fost trans­portaţi că­tre destinaţie cu aparateintroduse special de companie pentru a reduce întâr­zierile.
În ultimele luni, mai multe companii furnizoare de avioane au somatBlue Air în instanţă pentru neplata unor datorii.
Conducerea Blue Air a anunţat joi că nu va lansa destinaţii noi înacest an şi că are în plan un program de restructurare a companiei,care vizează printre altele concedierea mai multor angajaţi dinechipajul de bord.
"Avem în vedere un plan de restructurare a flotei, pentru căperioada de criză este foarte puternică. Astfel, am renunţat lapatru avioane, urmând să rămânem cu şase aparate, plus alte douăcare vor fi livrate până la sfârşitul anului, parte a unei comenzicătre Boeing. Situaţia pe piaţă este dificilă, la fiecare trei lunise schimbă previziunile în ceea ce priveşte pierderile operatoriloraerieni şi aici este inclusă şi România, deci şi Blue Air", adeclarat joi Ussama.
El a mai spus că în urma procesului de restructurare a flotei se varecurge şi la concedieri, fiind vizat în special echipajul de zbor,printre care piloţi şi stewardese, fără a oferi detalii desprenumărul angajaţilor afectaţi. Potrivit lui Ussama, Blue Air are înprezent 780 de angajaţi.
Totodată, compania va anula zborurile interne neprofitabile şicursele din Sibiu către Londra, Valencia, Köln şi Salonic. Blue Airva renunţa şi la unele zboruri externe programate pentru iarnă,respectiv cele către Lisabona, Torino, Paphos, Viena şi Salonic, cuplecare din Bucureşti, din cauza gradului scăzut de ocupare.
După finalizarea procedurii de restructurare, compania îşi varevizui în scădere estimările privind numărul de pasageri şi cifrade afaceri din acest an.
Blue Air, companie deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache,operează peste 50 de rute europene în 14 state.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO