Companii

Avioane Craiova a semnat un contract de 275 mil.lei pentru modernizarea a 10 aeronave IAR-99 care vor fi folosite la pregătirea piloţilor pentru aparatele F-16 Fighting Falcon

Avioane Craiova a semnat un contract de 275 mil.lei...

Autor: Roxana Rosu

17.08.2020, 11:48 537

Avioane Craiova (AVIO), companie aeronautică controlată de statul român, a semnat un contract în valoare de 275 milioane lei, fără TVA, cu Ministerul Apărării Naţionale, pentru modernizarea a 10 aeronave IAR-99, care vor fi folosite pentru pregătirea piloţilor care vor zbura ulteior pe aparate F-16 Fighting Falcon.

Aeronavele incluse în program aparţin Ministerului Apărării. 

Contractul are o durata de patru ani, ultima aeronava modernizata urmand a fi livrata in termen de 48 de luni de la semnarea documentului. Obiectivul principal este realizarea unor aeronave de scoală şi antrenament necesare pregatirii avansate a piloţilor pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forţelor Aeriene Române.

Prima aeronava modernizata va incepe testele de verificare dupa 22 de luni.

Lucrarile de revitalizare si modernizare ale aeronavelor IAR-99 se vor realiza si prin implicarea altor companii române şi străine, ceea ce va conduce la dezvoltarea pe orizontala a industriei naţionale, se arată în comunicatul Avioane Craiova.

Avioane Craiova, cu 45 milioane lei capitalizare, este controlată în proporţie de 95% de statul român prin Ministerul Economiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO