Companii

Avocaţii de la Dragne & Asociaţii, specializaţi în litigii, vor să dezvolte practicile de drept penal şi proprietate intelectuală

Ion Dragne, partenerul coordonator al firmei Dragne şi Asociaţii
Proporţia litigiilor în activitatea noastră a continuat să crească faţă de anul precedent, însă au venit şi solicitări noi pe partea de consultanţă.

Ion Dragne, partenerul coordonator al firmei Dragne şi Asociaţii Proporţia litigiilor în activitatea noastră a continuat să crească faţă de anul precedent, însă au venit şi solicitări noi pe partea de consultanţă.

Autor: Andrei Cîrchelan

18.04.2014, 00:06 296
Casa de avocatură Dragne & Asociaţii, a cărei activitate este în prezent concentrată 80% în zona de litigii, intenţionează să îşi dezvolte anul acesta practicile de consultanţă şi soluţio­na­rea disputelor în drept penal, proprietate intelec­tuală şi achiziţii publice, potrivit lui Ion Dragne, partenerul coordonator al firmei.
 
„Ne-am pus problema să ne dezvoltăm pe partea de penal,  proprietate intelectuală. Ne gân­dim să facem o practică mai specializată în aceste domenii pentru că avem solicitări din partea clien­ţilor. De asemenea, în partea de achiziţii publice am văzut în ultimul timp că s-a dezvoltat cererea clienţilor şi ne punem problema dacă va trebui să avem avocaţi care să lucreze numai în domeniul acesta“, a declarat Ion Dragne.
 
Până la sfârşitul anului trecut şi în prima parte a anului curent, litigiile au contribuit în cea mai mare măsură la încasările firmei. Din cei 26 de avo­caţi, 21 sunt implicaţi în dosare de litigii. Printre clienţi se numără Cetelem IFN şi K&S Electric Power Point, dezvoltatorul centrului co­mer­cial Electroputere din Craiova, potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO