Germanii de la B. Braun, care au în România o fabrică de soluţii perfuzabile în Timişoara, folosite în spitale, dar şi activităţi în distribuţia de produse farmaceutice şi medicale sau centre de dializă, aşteaptă peste 880 mil. lei cifră de afaceri în România în 2025, în creştere cu 6-8% faţă de anul anterior.
Investiţiile grupului în România vizează retehnologizarea fabricii din Timişoara, dar şi dezvoltarea centrelor de dializă.
Unu din trei pacienţi români primeşte în unităţile medicale un produs marca B. Braun, iar compania are o istorie de aproape trei decenii pe piaţa locală.
„În 2025, B. Braun va continua să investească în cercetare şi dezvoltare pentru a crea soluţii precise de tratament în diverse arii terapeutice. De asemenea, vom angaja noi persoane pentru a susţine aceste iniţiative şi pentru a răspunde cerinţelor crescânde ale sectorului medical“, potrivit lui Gheorghe Bulat, directorul general al B. Braun România.
În total, 1.150 de oameni lucrează pentru grupul de origine germană în România.