Companii

Barometrul de Încredere Edelman 2023: La nivel global, mediul de afaceri este singura instituţie considerată etică şi competentă

Barometrul de Încredere Edelman 2023: La nivel global,...

Autor: Cristina Bellu

01.02.2023, 11:40 170

Mediul de afaceri este văzut ca fiind singura instituţie globală care este atât competentă, cât şi etică, arată datele sondajului Barometrului de Încredere Edelman 2023, ajuns la cea de-a 23-a ediţie.

În prezent, mediul de afaceri (62%) rămâne singura şi cea mai de încredere instituţie la nivel global, cu un avans uriaş, de 53 de puncte, în faţa Guvernului, în ceea ce priveşte competenţa, şi un avans de 30 de puncte în ceea ce priveşte etica.

Modul în care au fost trataţi angajaţii în timpul pandemiei, corelat cu revenirea la locul de muncă, dar şi acţiunea rapidă şi decisivă a peste 1.000 de companii de a părăsi Rusia după invazia din Ucraina au contribuit la un salt de 20 de puncte, în ultimii trei ani, la capitolul etică.

"Percepţia crescută asupra eticii mediului de afaceri aduce cu sine aşteptări mai mari ca oricând din partea directorilor executivi să fie o voce în ceea ce priveşte problemele societăţii", spune Richard Edelman, CEO Edelman.

La rândul său, Corina Vinţan, CEO Links Associates - afiliat Edelman, consideră că dacă România ar introduce în cercetările sociologice şi componenta de business, ar rezulta că rolul corporaţiilor în societate creşte.

"Pe fondul pierderii încrederii în politicieni, media şi  biserică, corporaţiile rămân un actor subestimat. Cu toate acestea, din mediul corporatist apar permanent lideri care, prin ceea ce au creat în business şi pentru angajaţii lor, reprezintă modele de urmat la nivel local şi naţional. Corporaţiile rămân un contributor nemăsurat la nivel social, cu un rol care creşte şi care trebuie stimulat”, subliniază Corina Vinţan.

Raportul din acest an constată că optimismul economic s-a prăbuşit la nivel mondial de la 50% la 40%.

Jumătate dintre ţările analizate au înregistrat o scădere de două cifre, de la an la an, în ceea ce priveşte convingerea că familiile lor vor avea o situaţie mai bună peste cinci ani. Mai mult, nicio ţară dezvoltată nu a depăşit 36% - procent din locuitorii încrezători că familiile lor o vor duce mai bine peste cinci ani.

De asemenea, 24 din cele 28 de ţări analizate în Barometru au scăzut la minime istorice la capitolul optimism, inclusiv SUA (36%), Marea Britanie (23%), Germania (15%) şi Japonia (9%).

Toate aceste schimbări s-au produs în paralel cu o extindere a decalajului între clasele sociale; în prezent, există un decalaj de încredere de două cifre în trei sferturi dintre ţările analizate, unde persoanele cu venituri ridicate au mai multă încredere în instituţii decât persoanele cu venituri mici.

Încrederea medie în instituţii a persoanelor cu venituri ridicate a crescut de la 50 la 62 din 2012, în timp ce pentru persoanele cu venituri mici indicele de încredere a crescut doar de la 43 la 48. Statele Unite (decalaj de 23 de puncte) şi Thailanda (decalaj de 37 de puncte) au cele mai mari diferenţe.