Companii

Baronul carbunelui din Cehia va face investitii in cai ferate

16.06.2008, 19:06 28

Exista "oportunitati semnificative" in segmentul cailor ferate regionale, in conditiile in care Cehia si tarile vecine iau in considerare vanzarea operatorilor de transporturi de marfa, a declarat Bakala, citat de Bloomberg.
Subsidiarele RPG Industries, compania-mama la care Bakala este actionar unic, ar putea vinde actiuni, conform spuselor miliardarului ceh. RPG este actionarul majoritar al New World Resources (NWR), producatorul de carbune care a avut cea mai mare oferta publica initiala de la bursa din Praga pe data de 6 mai a acestui an.
"Speram sa dezvoltam compania feroviara prin achizitiile facute, pentru a deveni un jucator semnificativ pe piata, o companie care poate concura de pe pozitii de egalitate cu cele de talie nationala. In termen de 18 luni ne vom afla in pozitia in care vom putea demara un proiect de oferta publica initiala cu una dintre companiile noastre de investitii", a spus Bakala, care a refuzat sa numeasca tintele achizitiilor.
NWR, in cadrul careia RPG detine un pachet majoritar de 64% din actiuni, a vandut actiuni in Praga, Londra si Varsovia, acumuland 1,3 miliarde de lire sterline (1,64 miliarde de euro). Actiunile vandute in oferta publica initiala reprezinta aproximativ 36% din NWR, evaluand compania la 3,6 miliarde de dolari (4,55 miliarde de euro).
Valoarea actiunilor a crescut cu 15% la bursa din Cehia. Bakala a afirmat ca ar putea face o alta oferta publica initiala si estimeaza ca vor urma achizitii in Cehia, Slovacia si Polonia. Guvernele regionale isi vand actiunile pentru a finanta cheltuielile publice si fondurile de pensii. "In urmatoarele 18 luni vom incepe sa formulam primele planuri", a spus Bakala.
Bunurile imobiliare detinute de RPG cuprind 45.000 de apartamente, in special in regiunea Ostrava a Cehiei. In vreme ce preturile mai mici ale bunurilor imobiliare, care au scazut pe fondul crizei creditelor, au creat noi oportunitati de cumparare, acesta nu este un moment bun pentru a vinde actiuni in cadrul companiilor imobiliare, este de parere Bakala.
"Nu cred ca ar fi posibil sa infiintam o companie imobiliara. Ar trebui sa asteptam cel putin doi sau trei ani", spune el.
Zdenek Bakala, in varsta de 47 de ani, a fost numit omul cu a doua mare avere din Cehia in 2007. El a fost seful biroului Credit Suisse in Cehia intre anii 1990 si 1994 si a infiintat biroul din Praga al bancii in 1991. In anul 1994, Bakala a fondat compania de brokeraj Patria, care a fost vanduta catre KBC Groep in anul 2001.
NWR, care este inregistrata in Amsterdam, a anuntat pe data de 30 mai a acestui an ca profitul net pe primul trimestru este de patru ori mai mare. Productia de carbune a crescut cu 9%, pana la 3,64 de milioane de tone metrice, iar rezervele din regiune nu vor putea satisface cererea ridicata.
NWR este cel mai mare furnizor din Cehia de carbune cracat, folosit de companiile siderurgice. Pretul materiei prime s-a triplat in ultimul an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO