Companii

Best of Power Summit 2020. Ondrej Safar, CEZ România: Peste 10 ani, discuţiile vor fi despre retehnologizarea eolienelor. Durata lor de viaţă este de 20 de ani. Grupul ceh CEZ vrea să iasă din România pentru a se concentra pe dezvoltarea în Cehia a unor centrale nucleare

Ondrej Safar, CEZ România: Pariem pe nuclear, pe regenerabile – chiar şi fără ajutor de stat – şi pe stocare. Noi lucrăm ca un investitor pe termen lung

Ondrej Safar, CEZ România: Pariem pe nuclear, pe regenerabile – chiar şi fără ajutor de stat – şi pe stocare. Noi lucrăm ca un investitor pe termen lung

Autor: Alina-Elena Vasiliu

12.03.2020, 18:20 73
Retehnologizarea parcurilor eoliene este pariul investitorilor în regenerabile pentru următorii zece ani, în condiţiile în care durata de viaţă a tehnologiilor din acest domeniu este de aproximativ două decenii.

„Acum zece ani apăreau primele proiecte pe regenerabile şi existau planuri făcute pentru anul 2020. Acum suntem în 2020, multe dintre ţintele de atunci au fost deja atinse. Peste zece ani, discuţiile vor fi despre repowering (retehnologizare – trad.), pentru că durata de viaţă a parcurilor eoliene este de circa 20 de ani“, a spus Ondrej Safar, country manager CEZ România, la ZF Power Summit 2020.

Grupul are trei direcţii pe care îşi concentrează atenţia în următorii ani.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO