Companii

Bilanţ pe litoral: numărul de turişti depăşeşte un milion de persoane pentru prima dată în 20 de ani

Foto: Marius Dumbrăveanu

Foto: Marius Dumbrăveanu

Autor: Mediafax

14.09.2016, 00:00 937

Aproximativ un milion de persoane au vizitat litoralul românesc, în acest sezon estival, potrivit unei estimări a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), fapt nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani, crescând atât numărul turiştilor români, cât şi cel al turiştilor din străinătate. Reprezentanţii federaţiei au arătat că anul acesta a fost bun pentru hotelierii de pe litoral, cu creşteri înregistrate atât la numărul de turişti români, cât şi al celor sosiţi din străinătate.

„Impresia este de creştere foarte mare datorită lunii august, dar luna mai a fost o lună cu scădere, iar luna iunie a fost cu o creştere foarte mică, de 2 - 3 la sută. Creşteri mari au fost în lunile iulie şi august, de 16 - 17 la sută. Per total, estimat până la sfârşitul acestui sezon, care se va încheia pe 17 septembrie, creşterea este de aproximativ 11 la sută la turişti români şi 10 la sută la turişti străini, ajungând astfel la un 950.000 de turişti români pe litoral şi 50.000 de turişti străini, în structuri clasificate. Este pentru prima oară după 20 de ani când depăşim cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan. Şi încasările operatorilor din turism au crescut, dar deocamdată nu se poate estima o cifră, fiind diferenţe mari între staţiuni. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO