Companii

Blue Air suspendă toate zborurile regulate începând cu 21 martie până se încheie starea de urgenţă. În perioada 17-20 martie, compania va opera zboruri pentru a aduce pasagerii români înapoi în ţară

Blue Air suspendă toate zborurile regulate începând cu...

Autor: Roxana Rosu

17.03.2020, 13:30 943

Blue Air suspendă toate zborurile regulate începând cu data de 21 martie şi până la încheierea perioadei în care starea de urgenţă este activă, iar în perioada 17-20 martie va opera un număr limitat de zboruri al căror obiectiv esenţial este de a aduce pasagerii români înapoi în ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă luni, 16 martie, pentru 30 de zile. 

Destinaţiile acoperite de programul “Te aducem acasă” includ aeroporturile operate de Blue Air care nu fac obiectul restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile locale şi unde a fost înregistrat un număr important de solicitări ale românilor care îşi doresc să revină în ţară.

După 21 martie, Blue Air va continua să opereze zboruri charter, în cazul în care există cerere suficientă pentru o anumită destinaţie sau la cererea expresă a unor organizaţii sau autorităţi.

 „Cu toţii ne confruntăm cu o situaţie exceptională, iar lupta împotriva coronavirusului este responsabilitatea fiecaruia  dintre noi, toţi dorindu-ne să îi protejăm pe cei dragi şi să contribuim la stoparea acestei crize. Suspendarea zborurilor regulate reprezintă pentru, noi, la Blue Air, o premieră tristă şi o decizie dificilă din punct de vedere uman, economic şi operaţional, însă susţinem pe deplin măsurile luate de Guvernul României şi suntem conştienţi de necesitatea acestora pentru a gestiona eficient lupta în contextul pandemiei. Prioritatea noastră este siguranţa pasagerilor noştri, preocupându-ne totodată de confortul lor emoţional. De aceea, facem toate eforturile pentru a-i aduce acasă pe cetăţenii rămaşi departe de ţară şi de familiile lor, şi întreaga echipă Blue Air este mobilizată pentru a păstra un dialog permanent cu pasagerii noştri ale căror planuri de călătorie sunt afectate în această perioadă. Ne bazăm pe inţelegerea şi înţelepciunea comunităţii Blue Air, pasageri şi echipă deopotrivă, şi credem că optimismul şi responsabilitatea sunt principalele noastre arme şi reprezintă primii paşi către revenirea la normalitate.” , spune Oana Petrescu, CEO Blue Air.

Pasagerii care au zboruri rezervate cu data de călătoriei până pe 31 mai 2020 (inclusiv) şi doresc să işi reprogrameze călătoria, pot beneficia de rebooking gratuit, pentru zboruri după data de 1 iunie, sau de restituirea sumei sub formă de voucher, ce va putea fi folosit pentru călătoriile viitoare.

Website: https://www.blueairweb.com/ro/ro/flyyouhome/

Formular:  https://l.blueairweb.com/flyyouhome

Email: flyyouhome@blueair.aero

Telefon: 0040 212 088 630

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO