• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Companii

Boom-ul imobiliar urca afacerile cu tamplarie ale Quasar la 22 mil. euro

Secțiune susținută de Medlife Logo

Compania Quasar Industries din Petrosani, care desfasoara activitati de productie a sistemelor de usi si ferestre din PVC si aluminiu, estimeaza in acest an realizarea unei cifre de afaceri de 22,7 mil. euro, in crestere cu 30% fata de 2006, cand compania hunedoreana a inregistrat vanzari de aproximativ 17,5 mil. euro.
"Evolutia pozitiva a cifrei de afaceri in acest an se datoreaza in mare masura cresterii pietei imobiliare din Romania corelata cu necesitatea tot mai accentuata de confort, dar si cu scaderea dobanzilor la creditele imobiliare", a declarat pentru ZF Transilvania directorul comercial al companiei Quasar Industries, Doru Besleaga.
In 2006 firma a investit peste 1,1 mil. euro pentru achizitionarea de utilaje in vederea cresterii productiei de tamplarie din PVC si aluminiu, in cumpararea unor noi mijloace de transport pentru extinderea propriului parc auto, tehnica de calcul si programe pentru optimizarea productiei.
"Construirea de noi imobile, renovarea si modernizarea locuintelor si a spatiilor comerciale au generat o dinamica fara precedent a comenzilor pentru sisteme de tamplarie din PVC si aluminiu, astfel ca in momentul de fata pe piata exista multi operatori si o concurenta acerba", a mai spus reprezentantul Quasar Industries.
Compania a dezvoltat pana in momentul de fata o retea de 20 de magazine prin intermediul carora desfasoara activitati de comercializare a produselor proprii in marile orase din tara. Potrivit reprezentantilor firmei hunedorene, Quasar Industries intentioneaza sa-si extinda reteaua de showroom-uri prin deschiderea unor noi puncte de lucru.
"Incepand din acest an, compania noastra a devenit dealer a firmei producatoare de usi Porta din Polonia, reusind in acest fel sa ne diversificam propria gama de servicii si produse. Cu toate ca piata in domeniul nostru de activitate este extrem de dinamica si concurenta vine din partea unor mari producatori internationali din zona tamplariei din PVC si aluminiu, consideram ca vom reusi sa facem fata cerintelor pietei", spune Doru Besleaga.
Quasar Industries desfasoara activitati de productie, comercializare si montare a tamplariei din PVC si aluminiu, fatade ventilate, pereti cortina aluminiu, termopan, diverse tipuri de usi pentru garaj. Compania Quasar Industries a fost infiintata in anul 1993, avand ca principal domeniu de activitate producerea de sisteme de usi si ferestre din aluminiu. Incepand cu anul 1999, compania a inceput sa produca sisteme de usi si ferestre din PVC si aluminiu si geam termoizolant.
Omul de afaceri Horia Daniel Faur detine 90% din actiunile companiei Quasar, restul de 10% din actiuni fiind detinute de Eronim Danut Bendorfean. Compania are 180 de angajati.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713