Piaţa vitaminelor şi a suplimentelor alimentare, estimată la 1,2 miliarde de lei anual, a crescut în 2020, potrivit estimărilor companiei de cercetare de piaţă Euromonitor, vârful vânzărilor fiind atins în luna martie, la debutul pandemiei de COVID-19.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate la produsele cu preţuri mai scăzute, în contextul în care pacienţii au fost mai atenţi la costuri, pe fondul crizei sanitare şi economice. În plus, mai arată specialiştii Euromonitor, cererea mare de vitamine a determinat şi va determina şi pe viitor lanţurile mari de farmacii să îşi lanseze propriile produse, sub branduri proprii, pe care să le distribuie ulterior în unităţile pe care le deţin.