Companii

Bossini a deschis la Sibiu al optulea magazin de pe piaţa locală

Bossini a deschis la Sibiu al optulea magazin de pe piaţa locală

Autor: Laurentiu Cotu

19.12.2013, 20:00 391

Compania Safeway Fashion din Cluj-Napoca, deţinătoarea francizei de fashion Bossini cu îmbrăcăminte pentru adulţi şi copii, a deschis un nou magazin, la Sibiu, ajungând astfel la o reţea locală de opt unităţi. Magazinul Bossini a fost deschis în Shopping City Sibiu şi are o suprafaţă totală de 150 mp.

‘’În acest an Bossini a deschis trei noi magazine, a extins suprafaţa comercială a magazinelor din Alba Iulia şi Bistriţa, iar acum ne pregătim pentru noi unităţi în Baia Mare, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. Ne-am acoperit zonele de interes din Transilvania şi acum vrem să atacăm piaţa retailului de fashion din Bucureşti’’, a declarat Sama Shakhshir, marketing manager la Bossini România.

Pentru viitor, compania ia în considereare extinderea reţelei şi în zona Moldovei, una dintre zonele vizate fiind oraşul Piatra Neamţ. Investiţia într-un magazin Bossini, incluzând şi stocul de marfă, se ridică la peste 80.000 de euro. Retailerul comercializează diverse produse vestimentare, casual şi smart casual, atât pentru femei şi bărbaţi, cât şi pentru copii. Compania Safeway Fashion a fost înfiinţată în anul 2007 la Cluj-Napoca şi a realizat anul trecut cu o cifră de afaceri netă de peste 3 mil. lei (aproximativ 690.000 de euro), cu un număr mediu de 23 de angajaţi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.12.2013

AFACERI DE LA ZERO