Companii

Brandul de cosmetice Bioderma se mută în complexul de birouri The Mark, dezvoltat de austriecii de la S Immo

Brandul de cosmetice Bioderma se mută în complexul de...

Autor: Roxana Rosu

07.03.2022, 10:56 327

Bioderma, brand deţinut de compania Naos Skin Care, îşi extinde spaţiul de birouri din Bucureşti, dublându-şi suprafaţa închiriată, şi se mută în complexului de birouri The Mark.

Compania a semnat un contract de închiriere pentru o suprafaţă de 535 mp în clădirea Tower. NAOS deţine 48 de afiliaţi şi operează în peste 130 de ţări, fiind una dintre cele mai importante companii independente din acest domeniu, de peste 40 de ani.

“Managerii de la Bioderma au ales acest spaţiu, apreciind avantajele clădirii The Mark Tower în cadrul unei propuneri de închiriere competitive. Printre acestea se numără configuraţia eficientă a spaţiului care a putut fi uşor adaptat organigramei lor, lumina naturală din abundenţă, terasa exterioară generoasă şi suficiente locuri de parcare pentru angajaţi. A contat bineînţeles şi că birourile sunt într-o clădire modernă de clasă A dată în folosinţă recent, cu vizibilitate mai mare, dar tot în aceeaşi zonă prime din CBD, unde au avut şi vechiul sediu“, declară Nicolae Ciobanu, Managing Partner- Head of Advisory, al Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO