♦ Segmentul de croissante este estimat de ZF la peste 400-500 de milioane de lei, iar liderul este 7Days din portofoliul gigantului american Mondelez.
Brandul românesc 5 to go, cunoscut ca cea mai extinsă reţea de cafenele de pe plan local, a intrat pe piaţa de croissante ambalate, listându-se inclusiv în marile reţele de magazine din retailul modern, dar şi în magazinele tradiţionale.
„În cafenele noastre unele dintre cele mai vândute produse ale noastre din ultimii zece ani sunt croissantele şi deja de un an făceam croissante umplute în cafenele. Şi atunci, având în vedere că acestea sunt cele mai cerute produse din gama de produse am zis să ne uităm şi la dezvoltarea brandului în zona «for home» (pentru acasă n. red.). Este o piaţă destul de mare, atât cu jucători internaţionali, cât şi locali“, a spus Radu Savopol, CEO al 5 to go şi unul dintre fondatorii lanţului de cafenele. În prezent, gama de croissante 5 to go include trei arome, iar din toamnă brandul va adăuga încă două arome în portofoliu. Intrarea brandului pe segmentul croissantelor nu este singurul pas în dezvoltarea 5 to go în afara sectorului care l-a consacrat şi anume reţeaua de cafenele. Astfel, 5 to go a intrat cu divizia de retail inclusiv pe piaţa de cafea la doză, siropuri pentru cafea sau de capsule de cafea pe care le găsim în mai multe lanţuri din comerţul modern.
„Cred că acest produs ajută mult divizia de retail, e un produs ieftin, un produs care are tracţiune. Am început proiectul în ianuarie şi l-am lansat în iunie. Cred că putem ajunge cu acest produs la o cotă de piaţă de 5% în câţiva ani pe zona de croissante“, a spus Radu Savopol, care menţionează că urmează să lanseze şi o variantă de produs cu o greutate mai mare, de tipul max. Produsele sunt prezente în reţele precum Auchan, Diana, Annabella, La Cocoş, dar conducerea 5 to go are discuţii pentru a intra şi în alte reţele de magazine, inclusiv în Carrefour, Kaufland, Profi şi altele.