Companii

Bucureşti-Braşov, cea mai bună rută feroviară, generează peste 10% din traficul total de pe calea ferată. Ce jucători se bat pe această linie, cu 7,3 milioane de pasageri anul trecut? Spre comparaţie, Bucureşti-Constanţa, o altă rută solicitată, are un trafic anual de 3 milioane de pasageri

Bucureşti-Braşov, cea mai bună rută feroviară,...

Autor: Mirabela Tiron

23.06.2025, 18:30 175

 CFR Călători,  subvenţionată de stat, se luptă pe această rută cu Regio Călători din Braşov, Softrans, Transferoviar şi Astra Trans Carpatic.

34 de trenuri pleacă zilnic în weekend din Gara de Nord, cel mai mare nod feroviar, spre Braşov, una din cele mai tranzi­tate rute de pe calea ferată, din care 14 sunt curse realizate de operatorii privaţi Regio Călători, Softrans, Astra Trans Carpatic şi Transferoviar Călători iar restul de compania de stat CFR Călători, după cum arată de pe site-ul bilete.infofer.ro. În weekend numărul curselor ajunge chiar la 37 în total, arată aceeaşi sursă.

„Merg aproape săp­tă­mânal cu trenul pe ruta Braşov – Bucu­reşti şi am observat că în tren sunt tot mai mulţi navetişti. Cred ca trenul este o alter­na­tivă mai ieftină pen­tru navetişti şi în general dimineaţa trenurile nu au întârziere. În plus, eviţi tra­ficul de la intrarea în Bucureşti care clar îţi aduce o oră de întârziere“, a spus Nicoleta din Câmpina.

Pasagerii găsesc dimineaţa trenuri şi la interval de un sfert de oră, atât la compania de stat cât şi trenurile privaţilor, care au ajuns la 40% din cursele de pe această linie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro