Autostrada Bucureşti-Ploieşti, poate una dintre cele mai aşteptate autostrăzi de anul acesta, este din nou amânată. Nu, nu este aceeaşi ştire din decembrie anul trecut, din aprilie sau mai anul acesta. Este ştirea cu care ne-a întâmpinat astăzi Ministerul Transporturilor, după ce ministrul Ovidiu Silaghi a mers în vizită pe şantier astăzi. "Siguranţa circulaţiei nu ne permite să dăm drumul traficului", a declarat Silaghi, adăugând că speră ca într-o lună să poată da drumul la circulaţie.
O autostradă care trebuie să fie gata în 2010 şi pentru care până la 1 iunie s-au plătit 386 de milioane de euro, potrivit datelor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. O autostradă pentru care termenele estimate de finalizare nici nu se mai pot număra pe degetele de la două mâini. Numai în ultima jumătate de an au fost anunţate patru termene: decembrie 2011, aprilie 2012, 15 mai, 30 iunie. Niciunul respectat. Nici măcar faptul că anul 2012 este un an electoral pare să nu mai pună presiune pe guvernanţi.
Iar faptul că penalităţile de întârziere se ridică la 0,05% pe zi, fiind calculate la restul lucrărilor de executat şi nu la valoarea totală a contractului, pune cu atât mai puţină presiune pe constructori.
Ziarul Financiar a mers de mai multe ori pe această autostradă, unde a demonstrat în urma unor reportaje, că termenele anunţate de autorităţi nu vor fi respectate. În ultima vizită pe şantier, la începutul lunii mai, era clar că autostrada nu urma să fie gata la 15 mai, având în vedere că mai erau porţiuni, mici ce-i drept, unde abia se lucra la fundaţie. Termenul de 30 iunie părea însă extrem de plauzibil. Iar acum aflăm că de fapt 30 iunie devine 1 august.
Tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, care face parte din autostrada Bucureşti-Ploieşti, i-a determinat pe reprezentanţii Ministerului Transporturilor să îi ameninţe anul trecut pe constructori că le vor lua contractul, în mare parte pentru că solicitaseră bani suplimentari.
La acea vreme, constructorii Spedition UMB, PA&CO International şi EuroConstruct Trading '98 au renunţat la pretenţiile financiare, echivalentul a aproape 100 de milioane de euro, şi mai mult, au promis că vor da în folosinţă tronsonul de autostradă în decembrie 2011. Cu toate acestea, panglica întârzie să fie tăiată şi acum, în iunie 2012.
Că România este ţara drumurilor cu gropi şi a şoferilor cu nervii întinşi la maxim, o ştie toată lumea. Dar că România este ţara timpului pierdut, unde din ceva se face altceva doar după ani buni, începem să aflăm.
Dar ce vreau eu să vă întreb, oarecum retoric, domnilor guvernanţi, este: nu mai bine tăceaţi şi nu mai promiteaţi niciun termen de finalizare?