Companii

Bucureştiul a primit 2,1 milioane de turişti şi se află la jumătatea topului celor mai vizitate oraşe din lume

Bucureştiul a primit 2,1 milioane de turişti şi se află la jumătatea topului celor mai vizitate oraşe din lume

Autor: Cristina Rosca

13.01.2012, 00:00 621

Bucureştiul este al 55-lea cel mai vizitat oraş din lume de către turişti străini, înaintea unor oraşe precum Milano, Veneţia, Florenţa sau Lisabona, cu 2,1 milioane de turişti în 2010, în creştere cu 5,4% faţă de 2009, arată o analiză a Euromonitor.

Pe primele poziţii în top se află Hong Kong (aproape 20 de milioane de vizitatori), urmat de Singapore (18,3) şi Londra (14,5). În top zece se găsesc de asemenea cunoscutele destinaţii New York, Paris şi Istanbul.

Datele utilizate de Euromonitor pentru realizarea acestui top sunt rapoartele de la institutele naţionale de statistică, sosirile pe aeroporturi, înnoptările la operatorii de facilităţi de cazare, precum şi alte date guvernamentale, interguvernamentale, etc.

Bucureştiul mai vizitat de turişti străini decât Milano, Lisabona sau Veneţia

Sunt consideraţi turişti internaţionali cei care vin din străinătate pentru a vizita un oraş. Spre exemplu, în Bucureşti sunt număraţi şi aceia care vin doar în Capitală şi cei care merg iniţial în alte oraşe, dar ajung şi în Capitală.

Cifrele nu includ însă persoanele care stau mai puţin de o zi (same day visitors), turiştii aflaţi în tranzit şi cei aflaţi pe croaziere. De la numărătoare sunt excluşi şi turiştii care vizitează ţara de origine. Pentru realizarea acestui top au fost analizate 58 de ţări şi 150 de oraşe. În cazul Bucureştiului datele utilizate de Euromonitor sunt înnoptările la hoteluri şi alte facilităţi de cazare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO