Companii

Bucureştiul coboară trei poziţii, până pe 42, în topul celor mai scumpe 63 pieţe de birouri din lume

Bucureştiul coboară trei poziţii, până pe 42, în...

Autor: Cristina Cuncea

19.02.2013, 11:44 313

Bucureştiul a coborât trei poziţii, până pe 42, în clasamentul celor mai scumpe 63 de pieţe de birouri din lume, deşi nivelul chiriilor în zona centrală a urcat uşor în 2013, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield.

"Sectorul de birouri din România a suferit reduceri masive în 2012 pe fondul incertitudinilor economice din întreaga regiune europeană, cu numeroşi ocupanţi care încearcă să îşi reducă costurile operaţionale, fapt care cu o consecinţă directă în scăderea cererilor de spaţii de birouri. Acest fapt a dus la oferirea de concesii din partea proprietarilor care trebuie să devină din ce în ce mai competitivi în atragerea atenţiei chiriaşilor. În orice caz, în ciuda acestor condiţii, chiriile spaţiilor prime (în birouri din zona centrală, n.r.) din Bucureşti au reuşit să crească pe parcursul anului, creştere bazată pe o lipsă a spaţiilor de birouri de calitate şi în acelaşi timp, cu puţine dezvoltări noi livrate în piaţa de birouri", se arată în raportul Cushman&Wakefield.

Chiriile ajung astfel la 18-20 euro/mp/lună în zonele central din Bucureşti şi la 10-12 euro/mp/luna în zonele secundare.

Pentru marile oraşe din ţară nivelul chiriilor a rămas în principiu la nivelul anului 2011aceasta datorându-se faptului că livrarea de noi spaţii de birouri a fost relativ mică. Nivelul chiriilor în zonele centrale din marile oraşe este de aproximativ 10-12 euro/mp/lună, iar în zonele secundare chiriile sunt de aproximativ 6-8 euro/mp/lună.

Birourile din Bucureşti sunt însă mai scumpe decât cele din Viena, Copenhaga sau Lisabona.

În celelalte capitale din Europa Centrală, respectiv Budapesta, Varşovia sau Praga chiriile sunt superioare celor din Bucureşti, plasând aceste pieţe pe locuri superioare, respectiv 40, 33 şi 41.

Zona West End din Londra este cea mai scumpă piaţă în sectorul de birouri, recâştigând prima poziţie ocupată în ediţia anterioară a studiului de Hong Kong.

Raportul subliniază raritatea spaţiilor de calitate destinate birourilor, în Londra, ceea ce a condus la o creştere a chiriilor cu peste 2%.

Hong Kong a căzut pe locul doi, scade pe locul doi, în timp ce Zona Sul din Rio de Janeiro urcă de pe locul 8 pe 3, ca rezultat a unei creşteri de 43% a chiriilor în 2012 faţă de anul 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO