Companii

Bugetele companiilor în 2012: Murfatlar se duce înspre 50 mil. euro, dar nu se aşteaptă la un an uşor

Bugetele companiilor în 2012: Murfatlar se duce înspre 50 mil. euro, dar nu se aşteaptă la un an uşor

Autor: Ioana David

28.01.2012, 13:50 1216

Producătorul de vin Murfatlar, controlat de familia Dobronăuţeanu, ar putea depăşi în acest an rulajul de 200 milioane de lei (47,6 milioane de euro), în creştere cu 8% comparativ cu nivelul de 185 milioane de lei (44 milioane de euro) din 2011. Compania şi-a atins estimările pentru anul trecut.

"2012 nu va fi un an uşor. Nu există premise de creştere a consumului. Cu toate acestea mizăm pe o creştere a cifrei de afaceri, care va veni în special din maturizarea reţelei Crama Murfatlar, dar şi din demararea unui proiect nou", a spus Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar.

La realizarea bugetului pentru 2012, Murfatlar a luat în calcul un curs de schimb de 4,25 - 4,3 lei pentru un euro.

Magazinele Crama Murfatlar, motorul de creştere al companiei, au început să fie dezvoltate în septembrie 2010, sub forma unor parteneriate cu antreprenori locali, "un fel de francize", după cum explicau reprezentanţii companiei la momentul demarării proiectului.

Murfatlar vine cu brandul, know-how-ul, produsele, investiţia de marketing, politica comercială, iar partenerul cu spaţiul, care poate să fie închiriat sau în proprietate, şi amenajarea.

În prezent există aproape 110 astfel de magazine active, compania propunându-şi ca până la finalul anului 2012 să ajungă la o reţea de 150 astfel de unităţi.

Se pregătesc de noi lansări

"Suntem pregătiţi să venim cu lucruri care să menţină consumul de vin Murfatlar şi poate chiar să-l crească (…)2011 a fost cel mai bun an din ultimii zece, iar calitatea se va simţi în pahare", a mai spus Negrescu.

În 2011, producţia de vin s-a ridicat la circa 6,5 mil. hectolitri, cu 30% mai mult comparativ cu 2010, potrivit datelor Patronatului Naţional al Viţei şi Vinului (PNVV).

Analiza perioadei 2007-2011 arată că 2011 este al doilea an din punctul de vedere al volumelor realizate, fiind depăşit de cantitatea înregistrată în 2009, an luat ca referinţă în industria vinului. Totodată, producătorii au spus că 2011 a fost un an foarte bun şi din punctul de vedere al calităţii vinului.

"Un alt proiect al nostru din 2011, Zestrea Murfatlar, va continua comunicarea noului ambalaj în 2012. Produsele noi vor fi de asemenea un element important din 2012 (...) Vom lansa mai multe vinuri cu stoc limitat din soiuri care nu există pe piaţă", a mai spus Daniel Negrescu.

În toamna anului 2011, Murfatlar a investit 0,55 mil. euro într-o cramă în judeţul Constanţa, aceasta fiind cea mai recentă investiţie a companiei. Crama ocupă o suprafaţă de circa 600 mp şi are o capacitate de producţie de circa 250 de tone. Murfatlar produce aici vinuri premium cu preţuri de 10-25 de euro pentru a fi păstrate în tezaurul propriu.

Mai sunt posibile creşteri

O altă companie din industria vinului, Cotnari, a anunţat că pentru 2012 şi-a bugetat o creştere de 5% a cifrei de afaceri. Compania ieşeană, care, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, a avut în 2010 un rulaj de 84,5 mil. lei (20 mil. euro), estima că va obţine în 2011 o creştere de aproximativ 6% a afacerilor. În 2012, Cotnari şi-a bugetat investiţii de minimum 3-4 mil. euro.

Piaţa de profil este estimată la aproximativ 350 mil. euro în condiţiile unui consum care continuă să scadă.

Potrivit unei analize ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, primele 20 de companii din domeniul producţiei vinului au raportat în 2010 afaceri de peste 177 mil. euro, faţă de aproximativ 190 mil. euro în 2009.

Cei mai mari producători sunt Murfatlar, Cotnari, Jidvei, Vincon, Recaş, Halewood, Tohani şi alţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO