• Leu / EUR5.0904
  • Leu / GBP5.8057
  • Leu / USD4.3406
Companii

Bursă. Conpet Ploieşti a semnat un contract de 100 mil. lei cu OMV Petrom pentru transportul ţiţeiului din ţară şi import în T1/2025

Bursă. Conpet Ploieşti a semnat un contract de 100 mil....

Autor: Tibi Oprea

24.12.2024, 14:11 5263

Conpet Ploieşti (COTE), transportator naţional de ţiţei prin conducte şi vagoane cisternă, a anunţat marţi că a semnat un act adiţional la un contract pentru transportul ţiţeiului din ţară şi import în valoare estimată de 100 mil. lei cu OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze.

„Prestarea serviciilor de transport al ţiţeiului de ţară şi import, gazolină şi condensat de la punctele de primire la punctele de predare stabilite de Părţi în perioada 01.01.2025- 31.03.2025 inclusiv”, este obiectul contractului.

Tot marţi compania a anunţat că a încheiat un contract de 89 mil. lei cu Petrotel-Lukoil pentru a transporta ţiţei din import de la Oil Terminal Constanţa la rafinăria Petrotel din Ploieşti. Contractul este valabil pe tot parcursul lui 2025.

Conpet Ploieşti a raportat pentru intervalul ianuarie-septembrie 2024 o cifră de afaceri de 401,8 milioane de lei, cu 10% peste nivelul perioadei similare de anul trecut. Profitul net a scăzut cu 19,4%, la 40,1 milioane de lei.

Compania, la care statul are o deţinere de 58,7% prin Ministerul Energiei, are o capitalizare de 651 mil. lei. De la începutul lui 2024 acţiunile au minus 8%. Printre clienţii companiei se numără OMV Petrom, Petrotel Lukoil, Rompetrol Rafinare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0904
Diferență: 0,0118
Ieri: 5.0898
Azi: 4.3406
Diferență: -0,2
Ieri: 4.3493
Azi: 5.8057
Diferență: -0,2097
Ieri: 5.8179
Azi: 5.4586
Diferență: 0,1302
Ieri: 5.4515