Companii

Bursă. Transportatorul român TTS operează în Constanţa cerealele ucrainene din nava avariată în Marea Neargă. Acţiunile, plus 2%

Bursă. Transportatorul român TTS operează în...

Autor: Roxana Rosu

17.09.2024, 12:22 352

Grupul TTS (Transport Trade Services) va opera cele 26.550 tone cereale ucrainene achiziţionate de statul egiptean prin General Authority For Supply Commodities (GASC) aflate pe nava avariată de o rachetă în noaptea de 11 spre 12 septembrie în Zona Economică Exclusivă a României din Marea Neagră. 

Nava ucraineană se afla în marş de la Cernomorsk (Ucraina) către Egipt şi a fost redirecţionată spre Portul Constanţa. În momentul exploziei nava era în afara apelor teritoriale ale ţării noastre, la 55 kilometri de localitatea Sf. Gheorghe.

TTS Operator şi Canopus Star vor lucra împreună pentru recuperarea cerealelor din hambarul nr. 3, avariat de explozie. 

După separarea de către TTS Operator a volumului de marfă neafectată, Canopus Star urmează să realizeze curăţarea şi uscarea cerealelor afectate din cala avariată. 

Cerealele din celelalte patru hambare ale navei împreună cu cele recuperate din hambarul nr. 3 urmează a fi operate în transbord de către TTS Operator după desemnarea navei care va prelua marfa din nava avariată. 

Transport Trade Services, transportator de mărfuri pe Dunăre, a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 298,7 milioane de lei, în coborâre cu 32,1% prin raport cu intervalul similar al anului precedent, în timp ce profitul net a coborât cu 35,6% an/an, la 47,7 milioane de lei. Potrivit raportului financiar publicat la BVB, diminuarea încasărilor a fost determinată în primul rând  de scăderea accentuată a cererii de servicii logistice pentru mărfuri de export ucrainene, în raport cu situaţia din anul 2023, fapt care a afectat piaţa serviciilor de transport fluvial în mod special, dar şi piaţa serviciilor de operare portuară. 

Compania antreprenorială este deţinută în proporţie de 25,3% de fondatorul Alexandru Mircea Mihăilescu.